Traficul cu ţigări de contrabandă, o afacere comună româno-ucraineană, protejată la nivel înalt

Traficul cu ţigări de contrabandă a devenit un fenomen bistatal, iar mai îngrijorător este faptul că persoanele care ar trebui să destructureze reţelele care funcţionează cu succes în România şi Ucraina nu fac nimic în această direcţie. Dimpotrivă, vameşi, poliţişti de frontieră, dar şi angajaţi ai altor structuri ale celor două state sunt implicaţi până în gât în contrabanda cu ţigări, iar prosperitatea se vede cu ochiul liber.

Dacă în România există tendinţa de a ascunde o serie de bunuri, de a le trece pe numele unor rude sau a disimula diferite afaceri, în Ucraina se lucrează la vedere. Un articol scris pe pagina sa de Facebook de Roman Bocikala, jurnalist la postul de televiziune Inter din Kiev, descrie o serie de realităţi din Cernăuţi şi de la graniţa cu România.

„Acolo, în regiunea Cernăuţi există două lumi paralele. Peste istoria bogată şi impresionantă a oraşului din perioada Imperiului Austro-Ungar domină fenomenul corupţionist al prezentului ucrainean. Prin teritoriul regiunii Cernăuţi se transportă 97% din totalul volumului de lemn ce este exportat din Ucraina. Şi tot în această regiune se mai află şi unul dintre cele mai mari traficuri ilegale de tutun. Activiştii locali încearcă să frâneze contrabanda, s-o combată prin diferite acţiuni de proteste… Unul dintre aceştia a rămas fără un ochi, altuia i-au dat foc la autovehicul, al treilea activist, acu vreo săptămână şi ceva, a fost bătut cu cruzime la cap, i-au rupt maxilarul, acesta rămânând în viaţă ca printr-o minune… Organele de drept, însă, nu prea dau din coate şi nici nu încearcă să lupte împotriva contrabandiştilor. Dimpotrivă, caută orice modalitate de a camufla ilegalitatea acestora, străduindu-se să le asigure mereu undă verde. Când lumea din partea locului vorbeşte despre schemele camuflate ale contrabandiştilor sau despre cei implicaţi în acest fenomen, care favorizează ilegalitatea sau <le asigură scut de apărare>, adesea este amintit numele de familie Burbak. Nu ştiu dacă este vorba despre liderul fracţiunii parlamentare <Frontul Popular>, al cărui frate mai mare a fost coleg de clasă cu expremierul Yaţeniuk...”, scrie Roman Bocikala.

Pădurarii ucraineni de la graniţa cu judeţul Suceava, posesori de maşini de lux şi iahturi

Jurnalistul ucrainean a menţionat şi faptul că unele capturi care se realizează sunt doar „de dragul înscenării spectacolului de combatere a acestui flagel transfrontalier şi nicidecum nu se duce lupta împotriva acelora care au un trafic extrem de bine pus la punct. Şi atât… Iar dacă printre reprezentanţii organelor de drept, cei care stau la pază, apare un Don Quijote, de regulă, un nou angajat ce n-a reuşit încă să <înghită conştient subiectul>, i se explică acestuia cu o voce scăzută: te vom ucide… Şi omul cade pe gânduri. Ulterior, fie că se transferă cu serviciul într-o altă regiune sau, ceea ce se întâmplă mai frecvent, devine parte integră a sistemului corupţionist”.

Roman Bocikala a arătat că nu doar vameşii şi poliţiştii de frontieră sunt parte din acest sistem corupt. Pe această scenă activează cu succes şi angajaţii din domeniul silvic.

„Aş dori, de asemenea, să remarc şi rolul ce le revine pădurarilor. Aici, în regiunea Cernăuţi, acesta-i un post la modă, şi pentru a intra în funcţie se plăteşte din greu zeci de mii de dolari. Specificul constă în faptul că toate gospodăriile silvice se află de-a lungul graniţei. Adică, aceste păduri sunt ca frontieră. Ţigările, drogurile, imigranţii ilegali trec prin aceste păduri şi nu prin punctele de control oficiale. Fără consimţământul <proprietarilor de păduri>, nu se întâmplă nimic. Prin urmare, pădurarii de prin părţile locului au case şi maşini de lux, şi chiar iahturi. Unul dintre ei s-a lăudat colegilor că a plecat în Republica Dominicană, dar a luat cu el <doar> 50 de mii de dolari. A fost puţin. I-au mai trimis ceva bani…”, a mai scris Roman Bocikala.

Poteci de contrabandă, bătătorite dar nevăzute de poliţiştii de frontieră din cele două ţări

Un materiale video realizat de o televiziune centrală din Ucraina arată şi în imagini cum se derulează traficul cu ţigări spre România. Practic, pe fâşia verde există anumite zone bătătorite, locuri folosite frecvent de traficanţi pentru a trece marfa din Ucraina spre România.

Jurnaliştii ucraineni vorbesc despre anumite ore în care are loc trecerea, „ore moarte” în care poliţiştii dintr-o parte şi alta a frontierei se fac că nu văd nimic. Fireşte, nu degeaba.

O pauză de acest fel în care este trecut dintr-o parte în alta un camion cu ţigări prin acel coridor securizat costă aproximativ 10.000 de euro. Iar la cât de bătătorite sunt acele cărări, cu siguranţă au fost treceri multiple şi foarte prospere pentru toată lumea, mai puţin pentru bugetul de stat al României, care anual are pierderi de circa 500 de milioane de euro ca urmare a contrabandei cu ţigări.

Una peste alta, frontiera dintre România şi Ucraina pe raza judeţului Suceava este franjuri. Fie că este vorba de fâşia verde, fie că este vorba de Punctul de Trecere a Frontierei Siret, amploarea fenomenului este una extrem de ridicată, iar câştigurile rapide şi mari îi determină pe tot mai mulţi indivizi să-şi asume riscul de a fi prinşi cu ocaua mică.

Totuşi, de cele mai multe ori, cei care cad sunt simpli executanţi. Persoanele cu greutate care au legătură cu acest fenomen infracţional ajung foarte rar, sau mai deloc, să fie trase la răspundere. Şi asta nu doar în România, ci şi în Ucraina. De altfel, o concluzie asemănătoare a tras şi jurnalistul Roman Bocikala: „Avem nevoie de un restart complet în politică. Unul dur şi nemilos. Exporturile de pădure sunt dirijate de patru familii. Numele de familie ale acestora sunt bine cunoscute. Acelaşi lucru şi cu contrabanda cu ţigări. Arestarea simultană a căpeteniilor, schimbarea şefilor din organele de drept şi al şefului regiunii, la care se adaugă sprijinul activiştilor publici şi mass-media, la urma urmei, vor dezrădăcina schema corupţionistă. Numai astfel va fi posibil restartul (reloadul). Este mai puţin probabil să fie exclusă totalmente componenta corupţiei, dar cu siguranţă aceasta poate fi minimalizată; plus rotaţia cadrelor în serviciul de grăniceri şi a şefilor amintiţi din silvicultură. Sunt oare capabile pentru astfel de schimbări autorităţile centrale? Sunt convins că pot să reuşească. În caz contrar, vom asista şi în continuare la o pură imitaţie”.