Trei eleve din județ au fost premiate în cadrul Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice ale elevilor la disciplina geografie, competiție adresată liceenilor din întreaga țară, desfășurată la Hunedoara, în perioada 18-22 iulie.
Ana Maria Cotun, fălticeneanca ce s-a întors cu bronz de la Balcaniada de Geografie de la începutul acestei luni, a obținut premiul I, secțiunea Geografia mediului. Ana Maria Cotun este acum elevă în clasa a XI-a, iar meritele performanțelor sale de la geografie se împart cu îndrumătorul său, prof. Marcel Porof.
Tot premiul I, însă la secțiunea Geografie fizică, și-a adjudecat eleva Irina Grumăzescu, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Lucrarea acesteia a fost coordonată de prof. Marcel Porof și Doinița Țolca.
De asemenea, premiul special la categoria Geografie umană i-a revenit Ștefanei Chelba, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, clasa a XI-a, eleva fiind îndrumată de prof. Luminița Lăzărescu și Constantin Cocerhan.
Lucrări de cercetare referitoare la județul Suceava
La competiția de la Hunedoara au participat peste 100 de elevi, câștigători ai etapelor județene. Liceenii au prezentat lucrări cuprinzând aspecte din orizontul local al județului de proveniență.
„Sunt lucrări care respectă toate etapele unei cercetări. E o olimpiadă, dar pe linie de cercetare”, a menționat prof. Marcel Porof, de la Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni, care a însoțit lotul sucevean la Hunedoara.
Coordonatorul lotului județului Suceava a fost prof. Marcel Porof. La susținerea prezentărilor au participat și ceilalți profesori coordonatori ai lucrărilor. Județul Suceava a fost reprezentat în Comisia Centrală de evaluare de prof. dr. Bogdan Nistor (inspector de geografie IȘJ) și prof. Magda Grigoraș (Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni).
Concursul de comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina geografie, are ca obiective dezvoltarea capacității de comunicare și dialog și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play.
Ediția din 2015 a concursului a fost găzduită de Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, elevele Ștefana Chelba și Ana Maria Cotun obținând premiul I.
La Hunedoara
Două premii I și un premiu special, obținute de eleve din județ în cadrul unui concurs național de geografie
