Fundația FARA a demarat campania „Și eu vreau la școală!”, o campanie de ajutorare a cel puțin 250 de copii nevoiași din clasele primare, copii care vor ca din toamnă să meargă din nou la școală. Elevii fac parte dintr-un program de prevenire a abandonului școlar ce se desfășoară în localitățile sucevene Baia, Bogata și Bahna Arini. Reprezentanții FARA ne-au spus că primele clase primare sunt cruciale pentru copii, de aceea trebuie ajutați să nu abandoneze cursurile în această perioadă.
„În cei zece ani de când ne desfășurăm activitatea în satele din Suceava și susținem copiii la școală, cu masa caldă de la prânz și cu ajutor la teme, rata abandonului școlar a scăzut simțitor. O parte dintre acești copii sunt voluntari la programele noastre și își ajută acum colegii mai mici”, susțin angajații FARA, care și-au propus ca la jumătatea lui septembrie cei 250 de copii din familii fără posibilități pe care îi au în supraveghere în localitățile Baia, Bogata și Bahna Arini să înceapă anul cu tot necesarul de rechizite și cu un ghiozdan nou.
Un ghiozdan complet echipat poate conține, pentru un an școlar, 10 caiete pentru limba română/tip 1/tip 2; 10 caiete matematică; un caiet muzică; un caiet biologie; un penar: două cutii culori, două cutii carioci; o paletă acuarele + șevalet+ pensulă, un stilou cu rezerve/cerneală, 5 pixuri gel, creion cu radieră, planșetă și plastilină, două picuri; o numărătoare; un bloc desen; o trusă geometrică; o hârtie glase, 4 bucăți lipici, o foarfecă școlară; un dicționar român-francez/francez-român, român-englez/englez-român.
Mesajul FARA este: „Chiar tu poți fi cel care trimite un copil defavorizat la școală, cu ghiozdanul dotat cu tot necesarul pentru începutul de an. Poți dona rechizite, ghiozdanul sau bani cu care să cumpărăm noi cele necesare copiilor”. Pentru donații în produse, puteți contacta reprezentanții FARA la adresa vlacureanu@faracharity.ro. Puteți face donațiionline sau prin transfer bancar. Nume beneficiar: Fundația FARA, Cod Fiscal: 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001, Banca: BCR Filiala Lipscani. Pentru mai multe informații, puteți să contactați organizatorii campaniei „Și eu vreau la școală!” la adresa vlacureanu@faracharity.ro.