Manifestare

Festivalul Național de Interpretare Vocal-Instrumentală a Muzicii Ușoare pentru Copii „Muzritm”

Festivalul Național de Interpretare Vocal-Instrumentală a Muzicii Ușoare pentru Copii „Muzritm”
Festivalul Național de Interpretare Vocal-Instrumentală a Muzicii Ușoare pentru Copii „Muzritm”

Timp de trei zile, în perioada 14 – 16 iulie, la Vatra Dornei se desfășoară a XXII-a ediție a Festivalului Național de Interpretare Vocal-Instrumentală a Muzicii Ușoare pentru Copii „Muzritm”. Manifestarea este organizată de Clubul Copiilor și Elevilor Vatra Dornei, în baza unui proiect susținut de Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, având ca parteneri Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași, Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și Primăria Municipiului Vatra Dornei.
La ediția din acest an participă formații de muzică ușoară și soliști vocali de la palate și cluburi ale copiilor din Arad, Brașov, Satu Mare, Moinești, Târgu Ocna, Luduș, Costești, Tâșnad, Bârlad, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei. Concursul se desfășoară pe trei categorii de vârstă, respectiv 7-11 ani, 11-15 ani și 15-19 ani.
Juriul festivalului este format din prof. univ dr. Eugenia Maria Pasca – Universitatea de Arte George Enescu Iași – președinte, lector univ. dr. Daniel Dragomirescu, Universitatea de Arte George Enescu Iași – vicepreședinte, lector. univ .dr. Florin Fodor, Universitatea de Arte George Enescu, Iași, prof Iohanes Onesciuc și prof. Lucian Rusu, ambii de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, prof. Marius Merca, redactor muzical Radio România, prof. Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.
Joi, 14 iulie, între orele 18,00 – 21,00, pe scena de lângă Izvorul Sentinela din Parcul stațiunii Vatra Dornei au evoluat primele formații și concurenți înscriși în concurs. Vineri dimineață toți participanții au participat la atelierele de lucru (chitară/bass, pian/orgă, percuție) susținute de lector univ. dr. Daniel Dragomirescu, prof. Iohanes Onesciuc și prof. Lucian Rusu la Casa de Cultură“Platon Pardau”dinVatra Dornei. După – amiază, pe scena din parcul stațiunii a continuat concursul de interpretare vocal-instrumentală a muzicii ușoare, seara încheindu-se cu recitalul trupei ArtisBand. Decernarea premiilor este programată pentru sâmbătă, la ora 13,00, iar de la ora 19,00 va avea loc Gala laureaților, urmată de recitalul lui Smiley și al trupei sale de acompaniament.
„Festivalul Național de Interpretare Vocal Instrumentală a Muzicii Ușoare Pentru Copii și Tineret „Muzritm” este singura manifestare de acest gen unde soliștii vocali și instrumentiști sunt acompaniați live, de către formații instrumentale”, a precizat prof. Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.
Săptămâna viitoare, în perioada 20 – 22 iulie, tot la Vatra Dornei va fi organizat Festivalul Național al Ansamblurilor Folclorice ale copiilor ”Dorna, plai de joc și cântec” – In memoriam prof. Gavril Moroșan”, ediția a IX.

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean
Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț

Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț

Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț
Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava