Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 15 iul 2016 - Anul XXI, nr. 164 (6277)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Atitudine

Irimescu şi Flutur iau apărarea producătorilor de lapte faţă de procesatorii care scad preţurile de achiziţie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, i-au criticat pe procesatorii de lapte care creează monopoluri şi scad preţurile de achiziţie de la producători. Într-o întâlnire pe care ministrul Achim Irimescu a avut-o la Suceava cu fermierii suceveni, acesta a declarat că din păcate procesatorii de lapte au ajuns să deţină un monopol, iar producătorii sunt în pragul falimentului. „Este o situaţie greu de acceptat pentru producătorii noştri, care sunt în prag de faliment. Avem o nemulţumire pentru că preţul la lapte la achiziţie a ajuns din noiembrie anul trecut, când era 1,2 – 1,3 lei, chiar şi 1,5 lei, la 40 de bani la producător. În acelaşi timp preţul a rămas neschimbat la comercializare, chiar şi la 4,5 lei la anumiţi comercianţi. Nu putem să fim de acord cu faptul că tot acest şoc se repercutează doar asupra producătorului, a fermierului”, a spus Achim Irimescu. El a precizat că pentru sprijinirea fermierilor români au fost luate o serie de măsuri, printre care şi promulgarea Legii 321 privind vânzarea produselor agricole și poziționarea și taxele de raft din hipermarket. „Sunt multe lucruri de spus pe acest subiect, dar nu pot să trec peste faptul că din păcate în România cei care procesează laptele au ajuns practic să deţină un monopol”, a ţinut să precizeze ministrul Agriculturii.

El a ţinut să adauge că din discuţiile pe care le-a avut cu fermierii din zona Vatra Dornei, aceştia i-au spus că procesatorii le cumpără laptele cu doar 40 de bani pentru un litru, fiind doar o singură firmă care face achiziţii şi care „dictează situaţia pe piaţă”. „Trebuie să vedem ce soluţii găsim antimonopol pentru că este o situaţie care îi afectează extrem de grav pe producătorii noştri. Deci, nu suntem indiferenţi faţă de această situaţie. Pentru mine, care am testat lapte în toată lumea, nu există lapte mai bun ca cel produs în zona de deal şi de munte. Pentru că este o zonă neafectată de produsele chimice şi este şi flora montană excepţională. În vest este o iarbă verde şi frumoasă, dar atât. Nu vedeţi flori. Iar toată această floră conferă laptelui nostru calităţi excepţionale. Din păcate nu ştim să ne vindem această calitate extraordinară”, a mai spus Achim Irimescu. El a ţinut să le dea fermierilor şi o veste bună, şi anume că în viitoarea şedinţă de Guvern va fi aprobată o Hotărâre de Guvern privind produsul montan. Irimescu a explicat că producătorii din zona de munte vor putea să scrie „produs montan” pe produsele pe care le vor vinde, acest lucru urmând să ateste calitatea foarte bună a acestora.

În acelaşi timp, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat faptul că procesatorii care achiziţionează laptele la preţuri derizorii au un „comportament obraznic ce trebuie taxat”. „Adică o comună face o asociaţie ca să obţină nişte fonduri AFIR să fie eligibilă pe un proiect de procesare lapte, apoi cel care ia laptele de la ei simte că vor să-şi facă o făbricuţă şi urcă preţul brusc. Când urcă preţul, parte din comună nu mai vrea proiect european. Nu au mai făcut proiect european şi după două săptămâni procesatorul coboară iar preţul. Asta este alba neagra ca şi comportament de piaţă şi nu putem să rămânem aşa”, a spus Gheorghe Flutur. El a spus că aceste probleme trebuie să fie semnalate la nivel central, pentru că aceste monopoluri ale procesatorilor de lapte „calcă în picioare capitalul românesc, care mai trăieşte firav şi în judeţul Suceava”. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Irimescu şi Flutur iau apărarea producătorilor de lapte faţă de procesatorii care scad preţurile de achiziţie.
 Vizualizări articol: 2464 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Irimescu şi Flutur iau apărarea producătorilor de lapte faţă de procesatorii care scad preţurile de achiziţie3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei