Salvat

Un bărbat care dormea în casă, trezit de pompierii veniți să-i stingă incendiul din bucătărie



Pompierii din Rădăuți au intervenit, luni noapte, la un incendiu izbucnit într-un apartament de la etajul II al unui bloc de pe strada Volovățului, după ce locatarii au sunat la 112 și au sesizat că dintr-o bucătărie iese un fum gros. În interior, pompierii aveau să-l găsească pe proprietar, care dormea adânc în una din camere.
Incendiul a pornit de la o tigaie uitată pe aragaz
Pompierii de la Detașamentul Rădăuți, care s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale, au pătruns în interior cu ajutorul unei scări, pe fereastra bucătăriei, care era deschisă. Au lichidat incendiul, pornit de la o tigaie uitată pe aragaz, au întrerupt alimentarea cu gaz, iar apoi au trecut la inspectarea apartamentului. În dormitor a fost identificat Ștefan L., în vârstă de 57 de ani, proprietarul, care dormea atât de adânc încât nu realizase ce s-a întâmplat.
Incendiul a fost lichidat în totalitate în jumătate de oră, fără a se înregistra victime.
Pagubele înregistrate sunt minime, la nivelul aragazului și pereților degradați din bucătărie.



Recomandări