Colaborare

Flutur și Lungu s-au întâlnit cu omologii lor din Botoșani pentru încheierea unui parteneriat între cele două județe

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul Sucevei, Ion Lungu s-au întâlnit ieri cu omologii lor din Botoșani, Costică Macaleți, respectiv Cătălin Flutur, pentru o primă discuție în vederea încheierii unui parteneriat între cele două județe. Întâlnirea a avut loc la inițiativa șefului administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, la discuții fiind prezenți și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regionale Nord – Est. După întâlnire, Flutur a declarat că în cadrul discuțiilor s-a convenit ca pentru început să fie încheiat un parteneriat între Consiliile Județene Suceava și Botoșani, precum și crearea unui grup comun de lucru format din specialiști în domeniul proiectelor europene. „Acești specialiști vor găsi surse de finanțare din programele europene existente, dar și surse de finanțare direct de la Bruxelles, cum este Fondul european de investiții strategice. Intenția noastră este ca această asociere Suceava – Botoșani să poată fi eligibilă în cadrul strategiei de dezvoltare inteligentă și pentru a promova proiecte în domenii prioritare cum ar fi industria alimentară și cea textilă. Și urmează ca în perioada următoare acești specialiști să ne facă propuneri de proiecte concrete”, a declarat Gheorghe Flutur. El a mai spus că în cadrul întâlnirii s-a convenit extinderea parteneriatului dintre Suceava și Botoșani cu regiunile vecine din Ucraina și nordul Republicii Moldova în vederea promovării de proiecte transfrontaliere.
„Am pornit de la ideea că nordul Moldovei are nevoie de mai multe fonduri de dezvoltare pentru crearea de locuri de muncă, având în vedere că șomajul e ridicat, migrația populației este mare, motiv pentru care este mult de investit în domeniul economic”, a arătat Flutur. Șeful administrației județene a spus că în cadrul întâlnirii cu autoritățile botoșănene s-a discutat și despre colaborarea între cele două județe pentru creșterea traficului pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.
Gheorghe Flutur a mai declarat că intenția este ca în cadrul parteneriatului dintre județele Suceava și Botoșani să fie atrasă ca partener și Universitatea „Ștefan cel Mare”.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua