Pe contrasens

A lovit remorca unui camion și apoi a fugit de la locul accidentului

Un tânăr de 32 de ani a încercat să scape de un dosar penal după ce mașina pe care o conducea a intrat pe contrasens și a lovit remorca unui camion care circula regulamentar. Incidentul s-a petrecut luni după-amiază pe drumul național DN 17, în zona localității Sadova, iar bărbatul care conducea autoturismul marca Peugeot a preferat să se facă nevăzut.
Oamenii legii au avut nevoie de doar câteva ore până l-au depistat la domiciliul său din Stulpicani. Cu acest prilej au aflat și motivul pentru care șoferul a fugit de la locul accidentului: era băut, iar la testul cu aparatul etilotest rezultatul a arătat 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cu același prilej, polițiștii i-au identificat și pe ceilalți trei bărbați care se aflau în mașina care a provocat accidentul, printre care și un tânăr de 17 ani, care prezenta leziuni la urechea dreaptă, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu „plagă urechea dreaptă”.
În cele din urmă, șoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, asta după ce a refuzat să meargă la spital pentru a-i fi recoltat sânge.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile