Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava, în colaborare cu birourile și formațiunile rutiere din județ, au organizat, la finele săptămânii trecute, o amplă acțiune de control în trafic, care s-a axat pe depistarea șoferilor băuți și a celor care circulă cu viteză excesivă. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 8-10 iulie și s-a soldat cu reținerea unui număr record de permise de conducere: nu mai puțin de 42 de șoferi au rămas pietoni, cei mai mulți pentru consum de alcool, urmați de cei înregistrați de radare cu viteză excesivă.
În cadrul acțiunii de control au fost aplicate și 600 de amenzi, în valoare de 234.000 de lei. Mai mult de jumătate dintre amenzi, 340, au fost pentru depășiri ale limitelor de viteză înregistrate cu aparatul radar.
Revenind la permisele de conducere reținute, în 22 cazuri au fost depistați șoferi băuți care aveau concentrații de până în 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, șoferii au scăpat de răspundere penală, însă au fost amendați și li s-au reținut permisele de conducere pentru 90 de zile.
Alte 15 permise de conducere au fost reținute tot pentru 90 de zile, pentru depășirea limitelor de viteză cu mai mult de 50 de km/h față de limita impusă pe respectiva porțiune de drum. Poliția a dat ca exemplu cazul unui tânăr în vârstă de 20 ani, din comuna Pojorâta, înregistrat de radar în timp ce conducea un autoturism cu 123 km/h pe raza comunei Sadova.
În alte cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale. De exemplu, un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Bosanci, a fost depistat după ce s-a dezechilibrat de pe mopedul pe care îl conducea și a căzut. Tânărul de 18 ani nu are permis de conducere și era băut. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea o concentrația de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Într-un alt caz, pe DN 17A, în comuna Marginea, a fost depistat un șofer în vârstă de 35 de ani, din comuna Poieni Solca, care era în stare avansată de ebrietate. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce, în mod normal, înseamnă o concentrație de peste 2 la mie în sânge.
Acțiunile cu efective sporite vor continua toată vara
Acțiuni de control de acest gen, cu efective sporite, vor continua la fiecare sfârșit de săptămână, cu atât mai mult în perioada de vară.
Comisarul-șef Dorel Aicoboae, împuternicit adjunct la comanda Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a subliniat că prevenirea accidentelor rutiere este o prioritate a poliției sucevene, iar numărul mare de abateri constatate în weekend demonstrează, dacă mai era nevoie, că prin județ circulă mulți șoferi pericol public și este nevoie ca polițiștii rutieri să fie prezenți cât mai mult pe șosele.
Record
42 de șoferi au rămas pietoni în trei zile: cei mai mulți erau băuți sau circulau cu viteză excesivă
