5.252 de absolvenți de liceu din județ vor susține astăzi proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat. 554 dintre candidații înscriși pentru a susține examenul de maturitate sunt absolvenți ai promoțiilor anterioare. Astfel, din promoția 2016, doar 4.698 de elevi vor participa la probele examenului, deși, în acest an școlar, în județul Suceava erau înscriși în clasele a XII-a și a XIII-a peste 6.200 de elevi, ceea ce înseamnă că peste 1.500 de absolvenți spun „pas” examenului de bacalaureat din această vară.
Pe 5 iulie este programat examenul la Limba și literatura maternă, pe 6 iulie – Proba obligatorie a profilului, pe 8 iulie – proba la alegere a profilului. Rezultatele vor fi afișate pe 12 iulie. În aceeași zi, cei nemulțumiți de rezultate vor putea depune contestații, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 16 iulie. Inspectoratul Școlar Suceava a stabilit unitățile liceale în care candidații de la examenul de bacalaureat vor susține probele scrise ale testării. Din totalul de 20 de centre de examen propuse inițial, au fost aprobate 17 centre de examen în urma rearondărilor, dat fiind faptul că, potrivit legii, pentru a funcționa un centru trebuie să aibă minimum 250 de candidați.
În municipiul Suceava, examenul va fi organizat în următoarele licee: Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, CN „Mihai Eminescu”, CN „Petru Rareș”, CN de Informatică „Spiru Haret”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. În municipiul Fălticeni, candidații vor fi examinați la Colegiul Național “Nicu Gane” și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”. La Rădăuți, se vor organiza trei centre: Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Colegiul Tehnic, Colegiul „Andronic Motrescu”, iar la Câmpulung Moldovenesc, două: Colegiul Național „Dragoș Vodă” și Colegiul Silvic “Bucovina”. Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus și Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei sunt alte trei centre din județ. Toate sălile de examen sunt dotate cu sisteme de supraveghere audio-video.