Cei cinci tineri, toți minori, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, judecați în dosarul de pornografie infantilă privind o minoră exploatată sexual încă de la vârsta de 11 ani, la Fântânele, au fost găsiți vinovați de magistrații Tribunalului Suceava, primind condamnări care variază de la închiderea într-un centru de minori, până la măsura educativă a consemnării la domiciliu la final de săptămână. Doi dintre tineri, principalii inculpați, care se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava de la începutul acestui an, au primit condamnări cu executare, în timp ce trei au scăpat mai ușor.
Inculpații mai au de plătit și despăgubiri fetei de care și-au bătut joc, sume între 1.000 și 10.000 de euro. Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța superioară.
De la jocul „adevăr sau provocare” la sex
Povestea din acest caz este una realmente șocantă: fata a fost exploatată sexual încă de la vârsta de 11 de ani, mai întâi prin corupere, iar apoi prin șantaj, cu o fotografie cu ea dezbrăcată, într-o ipostază indecentă. Conform anchetei coordonate de procurorii DIICOT Suceava, totul s-a întâmplat într-un interval de trei ani de zile, din 2012 până în 2015. Minora a fost amenințată că fotografia va fi publicată pe Facebook și, pentru a fi convinsă să cedeze, i s-a promis în mai multe rânduri că poza va fi ștearsă. În cele din urmă inculpații au distribuit fotografia, iar în scurt timp structurile de combatere a crimei organizate au acționat împotriva lor.
Prima descindere a anchetatorilor în acest caz a fost în luna ianuarie a acestui an.
Anchetatorii, care au efectuat zeci de audieri în acest caz, au arătat că încă din clasele primare victima și principalii inculpați din dosar au avut o relație de prietenie, fiind vecini și ulterior colegi de școală, în clase diferite, fata fiind mai mică cu trei ani.
Primul act sexual a avut loc în vara anului 2012, când fata avea 11 ani și urma să treacă în clasa a V-a, iar cei doi inculpați, în clasa a VIII-a. Anchetatorii au aflat că primul act sexual a plecat de la jocul „adevăr sau provocare”. Fata a fost provocată să meargă într-o cameră din casa unuia dintre inculpați, cu acesta, unde a acceptat avansurile tânărului și a întreținut pentru prima dată relații sexuale.
Jurământ cu mâna pe icoană, încălcat
După câteva zile de la acest contact sexual a început coșmarul fetei. Cei doi băieți au început să o amenințe, spunându-i că dacă nu face sex cu ei îi vor povesti totul mamei ei. Pe acest fond, actele sexuale s-au repetat, atât în 2012, cât și în 2013. În vara anului 2013, au arătat anchetatorii, cei doi inculpați i-au promis că dacă va mai întreține raporturi sexuale cu ei încă o dată o vor lăsa în pace, jurând în acest sens amândoi cu mâna pe o icoană. Astfel de promisiuni au fost repetate în mai multe rânduri, însă niciodată respectate. Așa s-a întâmplat și în 2014, când, după un astfel de episod de exploatare sexuală, unul dintre inculpați, Ionuț Gabriel U., i-a făcut fetei o fotografie dezbrăcată, într-o poziție explicit sexuală. A fost momentul din care a început șantajul privind distribuirea respectivei fotografii, prin intermediul rețelei de socializare Facebook, persoanelor din anturajul fetei.
Inculpatul Andy Ionuț F. este acuzat și că a lovit-o și jignit-o în mai multe rânduri pe fată.
Vor executa pedepsele într-un centru de minori
Andy Ionuț F. a fost condamnat și la pedeapsa cea mai grea. Judecat pentru infracțiunile de viol, șantaj și pornografie infantilă, tânărul de 17 ani a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de doi ani și nouă luni de zile.
Al doilea inculpat judecat tot pentru viol, Ionuț Gabriel U., judecat pentru șantaj și pornografie infantilă, a primit condamnarea la 1 an și 10 luni într-un centru educativ de detenție. De precizat că ambii sunt arestați preventiv din luna ianuarie, astfel că din pedeapsă li se vor scădea lunile petrecute deja după gratii. Un amănunt important este că Tribunalul Suceava a decis, odată cu stabilirea pedepselor, ca măsura arestării preventive a celor doi să fie menținută.
Centrele de detenție pentru minori sunt școlile de corecție, cu regim de penitenciar.
Pedepsele stabilite pentru ceilalți trei minori
Nicu Andrei R., tot de 17 ani, a fost condamnat la măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de patru luni, în timp ce Robert Costel U., de 14 ani, și Alexandru Claudiu C., de 15 ani, au scăpat cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână pe o durată de opt săptămâni. De precizat că ultimii trei au fost judecați doar pentru infracțiunea de pornografie infantilă, în sensul că au răspândit imaginea porno.
Despăgubiri totale de 20.000 de euro
Aceste măsuri de asistare, respectiv de consemnare la domiciliu sunt pedepse noi, prevăzute de Codul penal, în ideea de a salva de centrele de detenție, unde regimul este asemănător cu cel din penitenciar, minorii care nu au comis fapte foarte grave și se consideră că pot fi recuperați mai ușor.
În ceea ce privește daunele morale, cel mai mult ar avea de plătit Andy Ionuț F., 10.000 de euro, celălalt arestat 6.000 de euro, în timp ce sumele cele mai mici, 1.000 de euro, ar urma să fie achitate de minorii de 14 și 15 ani. Al cincilea inculpat ar avea de plătit 2.000 de euro. În total, rezultă despăgubiri de 20.000 de euro pentru victimă.
Până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată, inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție.