Dosar penal

Bărbat trimis în judecată după ce a amenințat cu moartea doi silvicultori



Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Constantin Călinescu, din orașul Frasin,pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj. Din probele administrate de procurori în cadrul dosarului, incidentul în care inculpatul Constantin Călinescu i-a amenințat pe doi angajați ai Ocolului Silvic Frasin a avut loc pe 31 octombrie 2015, când un pădurar a descoperit pe o parcelă arondată ocolului silvic o cioată a unui arbore de molid, care fusese tăiat și transportat pe drumul forestier din apropiere. Știind că singurul care are o fermă în zona apropiată pădurii și un vehicul de teren cu care ar fi putut transporta arborele defrișat este Constantin Călinescu, silvicultorul l-a bănuit de comiterea faptei pe acesta și a demarat cercetările. Împreună cu un inginer silvic, angajat al aceluiași ocol, a descoperit în perimetrul fermei bărbatului un fragment lemnos rezultat din tăierea unei tulpini, fapt ce i-a determinat să anunțe organele de poliție. În jurul orei 13.00, cei doi silvicultori, însoțiți de un echipaj de poliție, au revenit la fermă având asupra lor un aparat de fotografiat. Inculpatul a ajuns și el în acel moment la poarta proprietății sale și a început să-i amenințe pe cei doi silvicultori.
„Dacă intrați în curtea mea, vă omor (…). Pleacă de la poarta mea că dacă nu, te ia dracu’”
În momentul în care inculpatul a observat aparatul de fotografiat și cei doi angajați silvici i-au spus că există o sesizare privind tăierea și sustragerea unui arbore în cursul acelei zile, acesta a început să-i înjure și să-i amenințe cu acte de violență și cu moartea pe cei doi. Mai mult de atât, bărbatul s-a aplecat după o piatră, făcându-se că o aruncă în direcția acestora, moment în care polițiștii i-au cerut să înceteze actele de amenințare, totodată spunându-i acestuia că fapta sa constituie o infracțiune. Bărbatul nu s-a liniștit nici atunci și a continuat să-i amenințe pe inginer și pădurar cu bătaia, într-un final aceștia retrăgându-se din fața porții bărbatului violent.
În timpul audierilor ulterioare, Constantin Călinescu a recunoscut că, enervat de intenția inginerului silvic de a fotografia curtea fermei sale, l-a înjurat și i-a spus să plece de la poarta sa, „că dacă nu te ia dracu’”. Potrivit declarației unuia dintre polițiști, în calitate de martor, inculpatul se manifesta din ce în ce mai agresiv, iar la un moment dat le-a spus celor doi silvicultori că „dacă intrați în curtea mea, vă omor. Asta e proprietatea mea”, ridicând de mai multe ori pumnul.
Amenințările din partea inculpatului au continuat și în perioada de după incident
Polițiștii care au asistat la incidentul petrecut în fața fermei inculpatului Constantin Călinescu au confirmat faptul că afirmațiile acestuia reprezintă acte de amenințare directă cu violența și cu moartea asupra organelor silvice, creându-le acestora o stare de teamă. Cel mai probabil, spun ei, în lipsa echipajului de poliție, conflictul ar fi degenerat în acte de violență.
Cu toate că i s-a atras atenția asupra consecințelor, bărbatul a continuat să-i amenințe cu bătaia pe cei doi silvicultori, mai ales pe pădurarul cantonului silvic: ”Lasă măi I., că ne mai vedem noi și altă dată! Asta o să lămurim între noi!” Pădurarul a relatat că ulterior incidentului s-a mai întâlnit cu inculpatul, care l-a amenințat din nou: ”Am eu grijă să te aranjez” sau „O să vină vremea să îți trebuiască câte un polițist în fiecare seară.”
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurori, în stare de libertate
În urma audierilor făcute de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc asupra tuturor părților implicate în incidentul petrecut la data de 31 octombrie 2015, aceștia au dispus miercuri, 22 iunie 2016, trimiterea în judecată a inculpatului Constantin Călinescu, cu domiciliul în orașul Frasin, pentru comiterea a două infracțiuni de ultraj asupra celor doi angajați ai Ocolului Silvic Frasin și judecarea lui în stare de libertate.



Recomandări

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar
Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului