Arsuri

A ajuns la spital, după ce a turnat motorină peste jarul aprins din sobă



O femeie de 43 de ani, din comuna Baia, a ajuns la spital cu arsuri, după ce a turnat motorină peste jarul aprins din sobă. Accidentul casnic a avut loc marți dimineață, în jurul orei 11.30, în timp ce femeia se afla singură la locuința ei. Ea a încercat să facă focul în soba cu plită din curtea locuinței, pentru a încălzi niște apă într-un vas. Femeia a crezut că focul din sobă este stins, a luat o sticlă din plastic cu 200 ml de motorină, a scos mai multe cercuri de la plită și a turnat lichidul inflamabil peste lemnele care păreau a fi stinse. În momentul în care a turnat motorina, lichidul a luat foc instantaneu de la jarul aprins, iar sticla pe care o ținea in mână a explodat. Flăcările i-au cuprins fața, mâinile, dar și un picior. Femeia a suferit arsuri și a fugit imediat la o vecină din preajmă, unde a cerut ajutor. Aceasta a urcat-o pe rănită în autoturismul personal și a transportat-o la spitalul din Fălticeni, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Medicii au diagnosticat-o cu arsuri de gradele I și II la nivelul feței, gâtului, ambelor brațe si antebrațe, dar și la un picior. Aceasta a rămas internată în unitatea medicală din Fălticeni, pentru îngrijiri și tratament de specialitate.



Recomandări