Competiție

Concursul județean de biologie „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”, ediția a VIII-a



Concursul județean de biologie „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”
Concursul județean de biologie „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”

La finele săptămânii trecute, Inspectoratul Școlar Județean Suceava a organizat cea de-a VIII-a ediție a Concursului județean de biologie „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”, manifestarea fiind găzduită de Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.
Educarea aptitudinilor de comunicare și dialog, dezvoltarea gândirii critice, cultivarea interesului pentru lectură și cercetare în domeniul biologiei, formarea aptitudinilor de lucru în echipă, dezvoltarea spiritului de competiție și fair – play sunt obiectivele acestui concurs care se adresează elevilor din învățământul gimnazial, clasele a V-a și a VI-a.
În acest an, concursul și-a inspirat tematica din sloganul ONU, respectiv „Cresc frumos mâncând sănătos”.
Cei 76 de elevi participanți au selectat o temă și au expus-o în concurs utilizând modalitatea de prezentare pe care au considerat-o cea mai atractivă (desene, afișe, film, joc de rol, machete, power point etc).
Juriul, constituit din profesori de biologie din județ, a luat în considerare în evaluare criterii ca: originalitatea și calitatea prezentării, documentarea științifică a aspectelor prezentate, originalitatea și valoarea educativă a temei prezentate.
Cele mai valoroase lucrări, distinse cu premiul I, au fost: „Magazinul de semințe”– o originală scenetă prezentată de micii biologiRaluca Golea-Codrean și Tudor Cosmin Ilciuc,de la Școala Gimnazială ”Teodor Balan” Gura Humorului, și „Divina comedie a leguminoaselor” – un moment de teatru de păpuși susținut de elevele Daniela Valeria Doroscan și AlexandraGăitan, de la Școala Gimnazială Bosanci.
S-au acordat premii și mențiuni din fondurile alocate Inspectoratului Școlar al Județului Suceava de către Consiliul Județean Suceava.



Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”