Eveniment internațional

Consiliul de coordonare a Festivalului Mondial de Film UNICA se reunește astăzi, la Suceava



Primăria Suceava a început deja pregătirile pentru organizarea Festivalului Internațional de Film Amator UNICA, care va fi găzduit de municipiul reședință de județ în a doua jumătate a lunii august.
Astăzi, de la ora 10.00, la sediul Primăriei se va întruni consiliul de coordonare a Festivalul Mondial de Film Unica 2016, care va fi prezidat de primarul Ion Lungu.
„Trebuie să stabilim exact unde facem deschiderea, cum o facem…Sunt mai multe variante – putem să o facem la Cetate, dar depindem de vreme, sau la Centrul Cultural Bucovina. Este un eveniment cultural important pentru municipalitate, poate cel mai important de după Revoluție, așteptăm delegați din peste 30 de țări să vină la Suceava, și trebuie să ne ridicăm la nivelul acestui eveniment” a spus șeful municipalității sucevene.
Pentru organizarea celei de-a 78-a ediții a Festivalului Mondial de Film UNICA, municipalitatea suceveană a aprobat deja un buget de 124.450 de lei – aproximativ 25.000 de euro, „o sumă modică pentru un eveniment atât de important”, după cum a apreciat edilul sucevean.
Comitetul de organizare a UNICA este coordonat de primarul Ion Lungu, președinte executiv fiind profesorul Viorel Ieremie. Ca membri au fost numiți prorectorul USV Mihai Dimian, directorul Centrului Cultural Bucovina, Viorel Varvaroi, directorul Casei de Cultură a Studenților Suceava, Valentin Ianoș, directoarea adjunctă a Colegiului Național „Petru Rareș”, Anca Greculeac, vicepreședintele Asociației Cinecluburilor din România, Emil Mateiaș, și Cezar Olaru, de la Compartimentul de Turism din Primăria Suceava.
Ediția cu numărul 78 a Festivalului și Congresului UNICA se va desfășura în perioada 19-26 august 2016, perioadă în care pe ecranul Cinematografului Modern vor rula aproximativ 130 de filme la care intrarea va fi gratuită.



Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”