Interregional

Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava

Cusături tradiționale
Cusături tradiționale

Palatul Copiilor Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a organizat, în perioada 11-14 iunie, Concursul Interregional de Creație vestimentară, Artă decorativă, Artă textilă, Pictură, Tapiserie și Fotografie ”Creativ Art”, aflat la a IX-a ediție. Concursul a reunit un număr impresionant de participanți, 437 de copii care au trimis lucrări în competiție, 20 de unități școlare, 41 de cadre didactice din cluburi și palate ale copiilor, precum și alte unități școlare participante (grădinițe, școli gimnaziale, colegii tehnice și centre de educație incluzivă), din 14 județe ale țării. Competiția s-a desfășurat sub forma unei expoziții care a încântat juriul, copiii și părinții. Evaluarea lucrărilor s-a făcut după următoarele criterii: originalitate, aspectul estetic, creativitate, imaginație, corectitudinea execuției tehnicii alese.
Juriul a fost format din Tatiana Vîntur, inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare Suceava (președinte), Loredana Mihaela Ceică, inspector școlar arte Suceava (vicepreședinte), Mihaela Rusu, profesor învățământ primar Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Lăcrămioara Avădanie, profesor învățământ primar Școala Gimnazială Ipotești Suceava, Petronela Rusu, profesor pictură Palatul Copiilor Suceava. Având în vedere numărul mare de participanți, pe secțiuni și categorii de vârstă, de la preșcolari la cei care au aproape 19 ani, s-au acordat și multe premii. Palatul Copiilor Suceava a participat cu lucrări realizate de copiii de la cercurile de: artă textilă, tapiserie-atelierul fanteziei, confecții, pictură, origami, fotografie și, mai nou, informatică cu desene făcute pe calculator, obținând 35 de premii I.
Laureații concursului au fost elevii de la Clubul Copiilor „Cimbora” din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, secțiunea artă textilă-broderie, și Palatul Copiilor Cluj, secțiunea pictură-compoziție. Coordonatoarea concursului organizat de Palatul Copiilor Suceava a fost prof. Olga Marcela Reuț.

Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Concursul „Creativ Art”, ediția a IX-a, la Palatul Copiilor Suceava
Cusături tradiționale
Cusături tradiționale

Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”