În premieră

Doi elevi din județ vor susține probele orale ale bacalaureatului la domiciliu



Insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava
Insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava

Doi absolvenți de clasa a XII-a au solicitat Comisiei Județene de Bacalaureat să susțină probele examenului de bacalaureat, atât cele orale, cât și cele scrise, la domiciliu, acest gen de cerere constituind o noutate pentru județul nostru. Din motive medicale, cei doi elevi nu se pot deplasa la centrul de examinare.
Cererile tinerilor, unul din Fălticeni, celălalt din Rădăuți, au fost acceptate, urmând ca aceștia să fie supravegheați, pe durata desfășurării testărilor, de câte doi supraveghetori și un membru al comisiei.
Insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, a menționat că „este pentru prima dată când se solicită ca probele de evaluare a competențelor să fie susținute la domiciliu. De regulă, astfel de solicitări se făceau pentru probele scrise. Cei doi elevi vor susține probele în aceleași condiții ca și ceilalți candidați”.
Probele de evaluare a competențelor din cadrul examenului maturității sunt programate în perioada 13 iunie – 1 iulie.
Proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română va avea loc în intervalul 13-15 iunie, 4.733 de candidați înscriindu-se pentru această probă. Între 21-24 iunie, absolvenții vor susține proba de evaluare a competențelor digitale (4.000 de înscriși), urmată, între 27 iunie – 1 iulie, de proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (4.399 de candidați).
Probele scrise vor începe pe 4 iulie, după cum urmează: 4 iulie – limba și literatura română, 5 iulie – limba și literatura maternă, 6 iulie – proba obligatorie a profilului, 8 iulie – proba la alegere a profilului. Rezultatele vor fi afișate pe 12 iulie. În aceeași zi, cei nemulțumiți de rezultate vor putea depune contestații, iar notele finale vor fi afișate pe 16 iulie.



Recomandări

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar
Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar