Motiv de mândrie

Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”

Preșcolari ai Grădiniței cu Program Prelungit ”1, 2, 3”
Preșcolari ai Grădiniței cu Program Prelungit ”1, 2, 3”

Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit ”1, 2, 3” din municipiul Suceava au reprezentat cu succes orașul la festivalurile regionale ”Cânt și joc moldovenesc” și ”Tinere Speranțe”.
În cadrul unui parteneriat încheiat între Grădinița cu Program Prelungit ”1, 2, 3” din Suceava și Grădinița cu Program Prelungit ”Șotron” din Botoșani, preșcolarii, cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, au fost invitați să participe la festivalurile-concurs ”Cânt și joc moldovenesc” și ”Tinere Speranțe”, organizate de GPP “Șotron” din Botoșani, în colaborare cu societatea Cultural Artistică „Arlechin”, Palatul Copiilor Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Centrul pentru Conservarea, Valorificarea și Promovarea Culturii Tradiționale din același județ.
Festivalul ”Cânt și joc moldovenesc” a avut loc în data de 26 mai 2016 și s-a desfășurat pe trei secțiuni: Interpretare, Grup vocal și Dans popular.
Juriul a apreciat evoluția participanților, punctând interpretarea artistică a melodiilor prezentate în concurs, prezentarea și mișcarea scenică, precum și calitățile cântecului interpretat, specific vârstei copilului.
La secțiunea Interpretare, trofeul Festivalului ”Cânt și joc moldovenesc” a fost câștigat de Amalia Luca, în vârstă de 4 ani, de la Grădinița cu Program Prelungit „1, 2, 3” din Suceava, cu cântecul ”Româncuța”, coordonată fiind de profesorii îndrumători Geta Lungu și Adriana Ignătescu.
Aceeași grădiniță a obținut trofeul și la secțiunea Dans popular, formația fiind îndrumată de Mihaela Iacoban și Niculina Niță. Alte premii au fost obținute de Damian Mitoceanu și Matei Rusu – locul I la secțiunea Interpretare, precum și de Paul Dobrea, locul al III-lea.
“Tinere Speranțe”
La Festivalul regional de interpretare și creație “Tinere Speranțe”, ediția a IV-a, din perioada 7-15 iunie, au participat copii cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani din județele Botoșani și Suceava. Concursul a avut două secțiuni, una fiind dedicată amatorilor, iar cealaltă profesioniștilor.
La secțiunea pentru amatori, Debut muzical, au participat și preșcolari de la Grădinița ”1, 2, 3” din Suceava.
Și la acest concurs unul dintre trofee, cel de la secțiunea Debut muzical, a fost obținut tot de micuța Amalia Luca, de la Grădinița cu Program Prelungit „1, 2, 3” din Suceava, pentru interpretarea cântecului ”Româncuța”.
Grădinița cu Program Prelungit „1, 2, 3” din Suceava a mai obținut și alte rezultate deosebite. Astfel, premiul I a fost câștigat de Amalia Harip, premiul al II-lea a fost obținut de Miruna Plăcintă, Paul Dobrea, Mădălina Nimițan, Sofia Bolohan, Denisa Porohniuc, Andrada și Ecaterina Obreja, iar premiu al III-lea a fost obținut de Ana Hrișcă.
La cea de-a doua secțiune a concursului, Master Talent, au participat interpreți deja consacrați, cu cel puțin două distincții (diplome, trofee, premii speciale etc.) în palmares. După ce în deschiderea concursului Georgiana Onuți și Marta Crețu, câștigătoarele festivalului în anii trecuți, au încântat publicul cu interpretări de excepție, aceleași mici artiste, eleve ale Școlii Gimnaziale ”Miron Costin” Suceava, au obținut locul I.

Amalia Luca, în vârstă de 4 ani, a luat trofeul la ambele festivaluri
Amalia Luca, în vârstă de 4 ani, a luat trofeul la ambele festivaluri
Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”
Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”
Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”
Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”
Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”
Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”
Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”
Trofee și premii obținute de copii de la Grădinița „1, 2, 3” la festivalurile „Cânt și joc moldovenesc” și “Tinere Speranțe”
Preșcolari ai Grădiniței cu Program Prelungit ”1, 2, 3”
Preșcolari ai Grădiniței cu Program Prelungit ”1, 2, 3”

Recomandări

Marele Premiu „Penelul fermecat” și Trofeul „Voinicelul” la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Siret