Trei minori aparținând comunității de romi din comuna Șcheia au fost identificați de polițiști după ce au spart geamurile a două autoturisme și au furat mai multe bunuri și bani din interiorul acestora.
Spargerile au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la două autoturisme aflate în parcarea exterioară a unui complex hotelier din comuna Șcheia. În urma cercetărilor s-a stabilit că cei trei adolescenți în vârstă de 15 ani s-au deplasat sâmbătă seara prin sat, cu intenția de a fura bunuri din autoturismele parcate în zona unor restaurante din complex. Văzând numărul mare de agenți de pază care acționau în zonă, în jurul orei 4 dimineață, G.C.O., I.C.B. și I.V.Ț., toți în vârstă de 15 ani, s-au deplasat în zona parcării exterioare a complexului, pe strada Agronomului, unde au spart geamurile portierelor la două dintre autoturismele găsite.
Ei au furat din torpedoul unui autoturism marca BMW un portofel cu suma de 585 de lei și 180 de euro, iar din torpedoul unui VW Golf, un portofel cu acte și suma de 2.000 de lei. În urma cercetărilor întreprinse de polițiști, cei trei suspecți au fost identificați, față de ei continuându-se urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă de furt calificat. Doi dintre ei au fost audiați la sediul poliției, în calitate de suspecți, însă I.C.B. nu a fost încă găsit la domiciliu și pe raza comunei Șcheia, fiind luate măsuri de căutare a acestuia. Dosarul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a luat deocamdată hotărârea cercetării celor trei suspecți în stare de libertate.
Alte măsuri preventive vor fi luate după expertizarea psihiatrică a celor trei suspecți. Se pare că cel puțin unul dintre cei trei este un client mai vechi al polițiștilor, I.C.B. fiind prins de polițiști la mijlocul lunii septembrie a anului trecut după ce a furat fier vechi din incinta Facos SA, situată în comuna Șcheia, pe numele lui fiind întocmit atunci un dosar penal.