Plângere

Primarul de Slatina, Ilie Gherman, a reclamat la Prefectură că este hărțuit



Primarul de Slatina, Ilie Gherman, a reclamat la prefectul de Suceava, Constantin Harasim, că este hărțuit de diverși cetățeni din comună, acuzând că aceștia îi obstrucționează activitatea.
”Domnul primar m-a sesizat că sunt oameni care îi tulbură activitatea de amenajare a secțiilor de votare. Am transmis sesizarea poliției și am cerut să verifice”, ne-a declarat, ieri, prefectul.
Potrivit acestuia, disputele ar fi fost legate de numărul de cabine de vot și de amplasarea acestora, pe scenă sau lângă scenă, în secția de votare din Căminul Cultural din satul Găinești. Primarul dorea trei cabine, solicitarea unor cetățeni a fost pentru cinci cabine de vot, prefectul a decis să fie patru, la fel ca în secția din satul Slatina, motivat de faptul că în cele două sate este un număr aproximativ egal de alegători. În Slatina sunt 1.539, în Găinești 1.616. Alți 1.081 de alegători din comună vor vota în secția din satul Herla.
În ceea ce privește locul pe care vor fi amplasate cabinele de vot din Căminul Cultural din Găinești, decizia prefectului a fost că acestea vor fi lângă scenă.
Astăzi dimineață, secțiile de votare trebuie să fie predate de primar către președintele circumscripției și președinții secțiilor de votare.
La ultimele rânduri de alegeri, Slatina a fost întotdeauna un punct fierbinte pe harta județului Suceava, din acest motiv jandarmi și alte forțe de intervenție se vor afla în dispozitiv la Fălticeni, de unde se vor putea deplasa rapid în comună, dacă situația o va impune.



Recomandări

Primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a premiat de Ziua Comunei 11 cupluri de aur și cinci elevi cu rezultate bune la învățătură

Primarul din Adâncata a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie și elevii merituoși din comună
Primarul din Adâncata a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie și elevii merituoși din comună

Gheorghe Flutur a participat la lansarea candidaților PNL pentru primăriile Dornești și Slatina, actualul primar Gheorghe Luță, respectiv tânărul inginer Adrian Gemanaru

Gheorghe Flutur a participat la lansarea candidaților PNL pentru primăriile Dornești și Slatina, actualul primar Gheorghe Luță, respectiv tânărul inginer Adrian Gemanaru

Flutur: „Un primar cum este Mugurel Bocancea, care a dezvoltat Todireștiul, demonstrează clar ce pot face liberalii pentru binele oamenilor”