Un bărbat din comuna Grănicești, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru ucidere din culpă, în cazul unui accident soldat cu moartea unui pieton, deși nu el a fost cel care a acroșat victima, a fost declarat nevinovat de magistrații Judecătoriei Rădăuți. Monitorul de Suceava a relatat pe scurt despre acest caz acum două zile, iar astăzi revenim cu detalii, mai exact cu date din rechizitoriul prin care bărbatul, Gheorghe Zaharie, a fost trimis în judecată. Chiar dacă procurorul vine cu o serie de argumente privind faptul că inculpatul a comis erori care au favorizat accidentul, de aici și până a-l face inculpat pentru uciderea din culpă a pietonului calea este foarte lungă, iar de aceeași părere au fost și judecătorii care l-au achitat pe Gheorghe Zaharie.
Cum s-a petrecut accidentul
Conform rechizitoriului de trimitere în judecată, pe 10 mai 2014, bărbatul care avea să moară, Gheorghe Leuciuc, a lucrat în pădurea din satul Călinești, împreună cu încă un bărbat, după care cei doi au încărcat lemn în autoutilitara condusă de Gheorghe Zaharie. Cei trei au plecat apoi cu autoutilitara spre Siret, la volan fiind Zaharie.
Pe strada Parcului din Siret, la aproximativ 30 de metri de o stație de autobuz și o trecere de pietoni, în zona Școlii „Petru Mușat” Siret, șoferul a oprit, la solicitarea lui Gheorghe Leuciuc, care tocmai văzuse o persoană cu care dorea să vorbească. Imediat avea să urmeze tragedia. Din anchetă a rezultat că bărbatul a coborât din autoutilitară și s-a angajat în grabă în traversare, prin fața mașinii din care a coborât. Din spate, pe banda a II-a de mers, venea o altă autoutilitară, condusă de Constantin Șuleapă. Acesta a frânat, însă nu a mai avut timp să oprească. Autoutilitara condusă de Șuleapă a acroșat pietonul, care a rămas căzut la pământ, pe carosabil. Leziunile grave aveau să-i fie fatale pietonului câteva zile mai târziu, la Spitalul Județean Suceava.
Argumentele pentru care șoferul care a lovit pietonul a fost absolvit de vină
În condițiile accidentului descris mai sus, polițiștii și procurorul de caz au avut de stabilit cum se împarte vina în acest caz.
Șoferul care a lovit efectiv pietonul, Constantin Șuleapă, a invocat faptul că pietonul i-a ieșit pur și simplu în față, astfel că nu avea cum să evite impactul. Din expertiza dispusă în dosar a rezultat că acesta are dreptate și că în momentul impactului rula cu viteza de 36 de kilometri la oră, în regim de reducere a vitezei. În acea zonă, viteza era limitată de la 50 la 30 de kilometri la oră, deoarece, la 37 de metri distanță, urmează o trecere de pietoni. Așadar, șoferul rula cu o viteză puțin peste limită, însă în regim de reducere. Expertul care a analizat dinamica accidentului a tras concluzia că acest șofer nu putea să evita impactul nici cu 30 de km/h, în condițiile în care pietonul i-a ieșit brusc în față, de după altă mașină. Așadar, conducătorul auto care a lovit pietonul a fost scos de sub urmărire penală. Procurorul a invocat inclusiv faptul că potrivit articolului 72, aliniatul 4, din OUG 195/2002, pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise poartă întreaga răspundere, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația pe acel sector.
Acuzațiile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul
Până la acest punct al anchetei, concluziile par a fi logice și aproape de adevăr.
Procurorul de caz a arătat că accidentul a avut drept cauză determinantă faptul că victima a traversat prin loc nepermis și fără a se asigura, la 37 de metri de trecerea de pietoni, ba mai mult și pe lângă o mașină care a obturat vizibilitatea.
Revenind la Gheorghe Zaharie, șoferul din mașina căruia a coborât pietonul, s-a stabilit că acesta, prin acțiunile sale, a creat cauza favorizantă a accidentului. Un amănunt important este și că acesta și-a continuat deplasarea după accident, declarând că nu a văzut impactul.
„Inculpatul Gheorghe Zaharie nu avea voie să transporte persoane, nu avea voie să oprească într-o zonă unde oprirea este interzisă, nu avea voie să părăsească locul unde s-a produs evenimentul rutier”, a concluzionat procurorul de caz Adriana Niculina Iacob.
Procurorul a considerat că aceste elemente sunt suficiente pentru ca Gheorghe Zaharie să fie trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
Achitat din lipsă de probe
Inculpatul s-a declarat nevinovat din start, prin avocatul care l-a reprezentat, Cristinel Nedelcu. Acesta a invocat lipsa de probe și argumentul logic că Zaharie nu poate fi principalul vinovat de moartea pietonului, atâta timp cât el nu a fost implicat efectiv în accident, iar mașina sa nu a avut vreun contact cu victima.
Judecătoria Rădăuți, prima instanță care a judecat acest dosar, s-a pronunțat pentru achitarea lui Gheorghe Zaharie pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Judecătorii l-au achitat pe Zaharie în baza articolului 16, aliniat 1, litera c, din Noul Cod de Procedură Penală, adică pentru că nu există probe că a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Decizia de achitare a fost deja atacată cu apel. Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți va încerca să convingă la instanța superioară că ancheta nu a fost eronată.