Echipa Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți a câștigat, la sfârșitul săptămânii trecute, Concursul de dezbateri academice „Tinerii Dezbat”, ediția a IV-a, etapa regională, competiție ce s-a desfășurat la Botoșani. Sub denumirea simbolică de „Olimpiada Dezbaterilor”, competiția se înscrie în calendarul de concursuri și activități educative aprobate de MENCS, reușind să fie cel mai amplu concurs de dezbateri educaționale din România. Structurată în etape, asemenea unei olimpiade (județeană, regională, națională), competiția propune elevilor teme de actualitate din sfera cetățeniei active, a drepturilor omului, toleranței și pluralismului democratic.
Temele pe care elevii s-au înfruntat în argumente în etapa regională din acest an au fost: „Educația civică ar trebui să fie materie obligatorie în programa școlară pentru liceu”, „Ar trebui aplicate măsuri de toleranță zero pentru actele de discriminare din școli” și „Drepturile copilului ar trebui să fie obiect de studiu pentru toți elevii”. Echipa Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, coordonată de profesorii Angelica și Florin George Popovici, a reușit performanța calificării la etapa națională, după victoria înregistrată în finala competiției. Echipa formată din elevii Andreea Gînga, Alexandru Balan și Maria Andronic, ce reprezintă Clubul de Dezbateri Academice „Ars Dicendi” de la instituția rădăuțeană, a întâlnit echipa Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava. Tema pe care s-a dezbătut a fost „Ar trebui aplicate măsuri de toleranță zero pentru actele de toleranță zero în școli”, iar la finalul unei runde de 50 de minute cei nouă arbitri au decis să ofere victoria liceului rădăuțean.
Ambele echipe care s-au înfruntat în finala etapei regionale de la Botoșani vor participa, în acest an, alături de două echipe din Botoșani, clasate pe locurile III și IV (Colegiul „A.T. Laurian” și Liceul „Nicolae Iorga”), la etapa națională a competiției, ce se va desfășura la Zalău, în perioada 10-12 iunie. „Tinerii Dezbat” este o olimpiadă a înțelegerii și promovării valorilor democratice prin dezbateri argumentate, un exercițiu al unei atitudini deschise către diferențe sociale, etnice și de gen.
„Competiția «Tinerii Dezbat» este locul în care putem crește avocații, politicienii, intelectualii și cetățenii de mâine. În România, cu sprijinul Ministerului Educației, începând cu 2010, 450 de elevi de liceu practică în fiecare an un sport extrem – dezbaterile educaționale. Peste 150 de profesori învață gândire critică și dezbateri de la alumni ai Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) în seminarii de instruire și îi pregătesc pe elevii lor în același spirit critic. Înfruntarea de idei se întâmplă în cadrul competițiilor regionale și al unui campionat național. Acolo, profesorii își susțin elevii în confruntarea în care tinerii își revendică apartenența la o comunitate cu simț civic și critic”, au explicat organizatorii competiției. La sfârșitul săptămânii trecute, în zece orașe din țară s-a desfășurat etapa regională a celei de-a VI-a ediții a competiției de dezbateri academice „Tinerii Dezbat”.






