În cadrul Campaniei Globale pentru Educație, peste 800 de elevi ai Școlii „Miron Costin” Suceava și-au dat întâlnire în curtea unității de învățământ, împreună cu 40 de cadre didactice și peste 200 de părinți, pentru a-și exprima opinia în legătură cu importanța educației de calitate pentru orice copil din lume.
Simbolizând globul terestru, cu mâinile unite, elevii au lansat cu emoție sloganul campaniei – „Toți pentru educație” – care dorește să atragă atenția asupra faptului că fără o finanțare suficientă, transparentă și adecvată nevoilor, educația de calitate riscă să devină doar un deziderat. Pentru ca gestul de solidaritate să fie complet, susținuți de discursurile colegilor mici și mari, dar și de acordurile melodiei lui Michael Jackson „We are the world”, elevii au realizat un lanț uman în jurul școlii.
Campania Globală pentru Educație este realizată în colaborare cu organizația Salvați Copiii, iar în acest an are ca temă de interes accesul la o educație de calitate pentru toți copiii, sub sloganul „Finanțați viitorul – dreptul la educație pentru toți!”.
De menționat că elevii Școlii „Miron Costin” au participat în decursul săptămânii trecute la diverse acțiuni educative prilejuite de Campania Globală pentru Educație.
Activitățile care s-au desfășurat au fost diverse, au implicat elevii din ciclul primar, dar și din cel gimnazial. Au fost realizate postere cu mesajele elevilor pentru o educație durabilă, în deplină unitate. Potrivit reprezentanților unității, au fost dezbătute probleme precum idealurile educaționale, școala ideală, bugetul școlii, propuneri de îmbunătățire a activității din școală, educația pe glob și necesitatea acțiunii comune pentru ca toți copiii să aibă parte de o educației de calitate.