Unul dintre cele mai cunoscute puburi din Suceava, 31 Motor’s Pub, preferat în special de cei care ascultă muzică rock, s-a redeschis sâmbătă, 14 mai 2016. Pubul a fost închis la finalul anului trecut, imediat după tragedia din clubul bucureștean Colectiv, pentru efectuarea lucrărilor necesare obținerii tuturor avizelor și pentru creșterea siguranței celor care îi calcă pragul.
La redeschiderea de sâmbătă a 31 Motor’s Pub a fost organizat un concert special al celor de la Trooper, una dintre cele mai cunoscute formații de rock din România. Și pentru că redeschiderea acestui pub a fost așteptată de foarte multă lume, câteva sute de iubitori de muzică rock au fost prezenți sâmbătă seara la concertul celor de la Trooper.
Înainte de redeschidere, pe pagina oficială a 31 Motor’s Pub a fost postat mesajul: „Au trecut 6 luni și jumătate de tăcere. În Pub-ul nostru a fost liniște totală. Din seara asta repornim activitatea și, implicit, concertele. Nu aveți idee câte scenarii am avut, cu care concert să începem, că va fi la sfârșit de februarie sau în martie, chiar înainte de vacanță sau de 1 Mai. Nu a fost să fie până astăzi. Cei de la Trooper revin în Suceava după ceva timp și suntem bucuroși să-i găzduim. Vom permite accesul în locație în limita locurilor acceptate de ISU, adică 190. Suntem și noi curioși să vedem câți ne vom strânge, pentru că feedback-ul vostru a fost uluitor! Pur și simplu ne-a copleșit! Mulțumiri!”
După concertul de la Suceava, și cei de la Trooper s-au declarat mai mult decât încântați de publicul care a venit la concertul din 31 Motor’s Pub, transmițându-le fanilor următorul mesaj: „Prieteni din Suceava, vă mulțumim!!! În 31 Motor’s Pub a fost DELIR!!! Ne revedem curând.”
Următorul concert va fi organizat pe 20 mai a.c., când în 31 Motor’s Pub vor veni să cânte clujenii de la Luna Amară.