Promovare

Concursul “Tradiții pascale românești”, ediția a IV-a, la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Concursul “Tradiții Pascale Românești”
Concursul “Tradiții Pascale Românești”

Aflat la a IV-a ediție, Concursul județean “Tradiții Pascale Românești”, desfășurat la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, organizatorul proiectului, a reunit 566 de lucrări realizate de preșcolari. Scopul concursului a fost acela de a păstra și promova tradițiile populare pascale românești cu ajutorul copiilor de vârstă preșcolară. Prof. Maria Doncean și educatoarea Violeta Chiaburu, de la Grădinița “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, organizatoarele concursului, ne-au spus: „Concursul s-a desfășurat în perioada 1 aprilie – 12 mai și s-a născut din dorința de a evidenția capacitățile intelectuale și creatoare ale preșcolarilor, îndrumați de cadrele didactice, în realizarea unor lucrări artistico-plastice cu caracter religios și tradițional, care să redea tema acestei sărbători (picturi, desene, colaje, felicitări). Concursul s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Corpului Didactic «George Tofan» Suceava și Universitatea «Ștefan cel Mare» (USV) Suceava – Facultatea de Științe ale Educației”.
Joi, 12 mai, a avut loc jurizarea lucrărilor participante la concurs de un juriu format din cadre didactice de specialitate din cadrul USV Suceava (lector dr. Oana Ruxandra Hrișcă) și al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (prof. Roxana Bliorțu). Preșcolarii participanți au fost atât din județul Suceava, cât și din alte județe ale țării și au abordat în lucrările realizate trei secțiuni propuse în cadrul concursului: Desen/pictură – tehnici grafice și picturale, Colaj și Felicitări. Juriul a acordat premii I, II, III, mențiuni, diplome de participare, pe secțiuni.
Premiul special pentru creativitate și originalitate a fost acordat, la secțiunea Desen/pictură, Renatei Tănasă, din grupa mare de la Grădinița cu Program Prelungit “Luminița” Siret, îndrumată de prof. Cristina Pîrghie. Prof. Maria Doncean, directoarea Grădiniței „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, ne-a mai spus că utilizarea diferitelor tehnici specifice desenului și picturii au dus la crearea unor lucrări originale, la dezvoltarea spiritului estetic, precum și a creativității copiilor, valorificând totodată inepuizabilul izvor de tradiții al țării noastre.
“Noi promovăm tradițiile creștine-pascale românești și-i îndrumăm și pe copii să le respecte și să le promoveze la rândul lor, înțelegând că un popor fără păstrarea tradițiilor este un popor fără viitor”, a completat Maria Doncean.

Concursul “Tradiții pascale românești”, ediția a IV-a, la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Concursul “Tradiții pascale românești”, ediția a IV-a, la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Concursul “Tradiții pascale românești”, ediția a IV-a, la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Concursul “Tradiții pascale românești”, ediția a IV-a, la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Concursul “Tradiții Pascale Românești”
Concursul “Tradiții Pascale Românești”

Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Ultima filă a unei povești frumoase: finalul ediției a III-a a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii”