Bestie cu chip de om

Bebeluș de 11 luni, trântit de perete și omorât de concubinul mamei



Un individ în vârstă de 22 de ani este principalul suspect al unei crime înfiorătoare. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile de către magistrații de la Tribunalul Suceava după ce anchetatorii au adunat probe împotriva sa pentru a documenta moartea unui bebeluș în vârstă de 11 luni.
Din primele date ale anchetei, fapta s-a petrecut în perioada 18-21 aprilie, în incinta unui fost grajd din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, acolo unde Claudiu Ilie Rădi, de 22 de ani, locuia împreună cu concubina sa, Lucia Gabriela Lelcu, și cu fiul de 11 luni al femeii.
Într-una din zilele amintite, deranjat că micuțul plângea, Rădi l-a luat și l-a trântit de un perete, iar mai apoi și-a continuat treburile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bebelușul a fost dus la spital, dar după câte se pare nu a stat internat prea mult. Pentru că nu a beneficiat de tratament de specialitate, starea micuțului s-a agravat treptat, iar pe 4 mai a murit într-o locuință din satul Slobozia, comuna Fântânele, acolo unde își are domiciliul cel care l-a agresat.
„Autopsia cadavrului a stabilit că moartea a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute, posibilă consecință a leziunilor meningo-cerebrale secundare unui TCC cu fractură craniană, ce s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur și impact cranian occipital drept, cel mai probabil prin cădere pe un plan dur, fără a se exclude și o lovire de planuri dure – cel mai probabil leziunile s-au putut produce în intervalul 18–21.04.2016”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava.
Ancheta a fost coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a și propus arestarea lui Claudiu Ilie Rădi, propunere însușită de judecători.



Recomandări

Spitalul Județean, judecat doar pentru unul dintre bebelușii morți. Nu s-ar fi prevenit infecțiile și nu s-a verificat calitatea apei

A venit rezultatul testului făcut bebelușului de 5 luni. Și micuțul are coronavirus