Facilitate

Solicitările de cumpărare a locuințelor ANL în rate, așteptate de luna aceasta la Primăria Suceava



Ion Lungu: „Îi așteptăm pe toți cei interesați să vină să își depună dosarele la compartimentul Locativ, din primărie”
Ion Lungu: „Îi așteptăm pe toți cei interesați să vină să își depună dosarele la compartimentul Locativ, din primărie”

Sucevenii care locuiesc în apartamente ANL pot de acum să devină proprietari ai acestora.
Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice referitoare la vânzarea locuințelor ANL, care dau de acum posibilitatea achiziționării acestora și în rate lunare egale, municipalitatea suceveană a și făcut demersurile necesare pentru a putea intermedia aceste tranzacții, din care îi vor reveni doar 1% din valoarea încasată, restul fiind virat în conturile Agenției Naționale a Locuințelor.
„Îi așteptăm pe toți cei interesați să vină să își depună dosarele la compartimentul Locativ, din primărie, să le putem analiza și aproba cât mai rapid. Softul care ne permite calcularea ratelor de achiziție a fost cumpărat deja, suntem pregătiți să răspundem solicitărilor celor care vor să cumpere locuințele ANL în care stau cu chirie”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Locuințele pentru tineri se pot achiziționa și în rate, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare. Termenul în care locuința poate fi achitată este între 15 și 25 de ani, în funcție de veniturile solicitantului. Regulamentul de vânzare a locuințelor ANL va fi adoptat în ședința de Consiliu Local din 26 mai.
Valoarea de vânzare reprezintă valoarea de inventar a locuinței, actualizată conform prevederilor legale în vigoare, din care se scade contravaloarea sumelor rezultate din cuantumul chiriei reprezentând recuperarea investiției, calculată în funcție de durata normată de funcționare a clădirii, reținută de autoritățile administrației publice locale și virate către ANL, conform legii.
Conform normelor metodologice, transferul de proprietate asupra locuinței către cumpărător se va produce după ce valoarea de vânzare este achitată integral. Până la acea dată locuința rămâne în administrarea autorităților publice locale.
Odată cu dreptul de proprietate asupra locuinței, cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate asupra cotelor-părți de construcții și instalații, asupra dotărilor care se pot folosi doar în comun și dreptul de folosință asupra cotei-părți de teren aferentă acesteia, pe durata existenței clădirii.
Prin normele metodologice adoptate recent de Guvern a fost ridicată și vârsta până la care tinerii pot primi repartiție pentru locuință, până la cel mult 36 de luni de la împlinirea vârstei de 35 de ani.



Recomandări