Intervenție

Consiliul Județean Suceava acordă un ajutor de urgență pentru bătrânii din căminul de la Solca

Consilierii județeni au fost ieri de acord, în unanimitate, cu propunerea președintelui Cătălin Nechifor de a acorda din fondul de rezervă bugetară al CJ un ajutor de urgență pentru căminul de bătrâni de la Solca, rămas fără bani pentru alimente și utilități. Căminul este în subordinea Ministerului Muncii, astfel că singura modalitate legală prin care administrația județeană poate interveni este fondul de rezervă bugetară, la care poate apela în situații limită.
Deliberativul l-a mandatat pe Nechifor să meargă astăzi la cămin, împreună cu administratorul public al județului, Ionuț Adomniței, pentru a evalua la fața locului situația căminului, care are datorii la furnizorii de alimente și utilități de 1,5 miliarde de lei vechi și este în imposibilitatea de a funcționa mai departe. Săptămâna viitoare, probabil chiar luni, CJ se va întruni în ședință extraordinară pentru a vota alocarea banilor.
Nechifor a declarat, la finalul ședinței de Consiliu Județean, că este profund dezamăgit că Ministerul Muncii nu a asigurat resursele financiare pentru cei 70 de bătrâni care nu au de nici unele, cazați în căminul pentru persoane vârstnice de la Solca. ”Eu nu am crezut că o astfel de situație se mai poate întâmpla în România”, a afirmat Nechifor, care a comparat ceea ce se întâmplă acum cu un episod din 1997, când Centrul de plasament pentru copii de la Liteni rămăsese, la fel, în grija nimănui.
”Constatăm cu mult regret și amărăciune că pentru bătrânii de la Solca Ministerul Muncii nu s-a aplecat să rezolve situația. Este foarte trist ca la un minister cu asemenea responsabilități oamenii să fie cifre, statistici. Sunt 70 de persoane vârstnice care trăiesc aici și care nu mai au căldură, lumină, alimente, care sunt în situația de a fi aruncați în stradă. Vrem să găsim o soluție financiară rapidă să ajutăm acolo”, a afirmat președintele CJ.
Așa cum cotidianul ”Monitorul de Suceava” a informat în urmă cu două zile, cei 70 de bătrâni cazați la Căminul pentru persoane vârstnice din Solca sunt într-o situație disperată deoarece instituția nu mai are bani pentru hrana acestora și pentru celelalte cheltuieli de funcționare. Majoritatea vârstnicilor au pensii sociale sau nu au nici un venit, sunt persoane dependente de îngrijire zilnică, unii orbi sau imobilizați la pat, astfel încât nu pot părăsi așezământul. Oamenii provin din 35 de localități din județ, un singur asistat este din Solca, însă în ciuda demersurilor făcute de conducerea instituției la primăriile din localitățile de domiciliu, sprijinul nu a venit de nicăieri. Căminul este în subordinea Ministerului Muncii, care din noiembrie 2015 a sistat finanțarea.
Ajutorul de urgență rezolvă problema doar pe moment
În lunile martie și aprilie căminul nu a mai putut achita facturile către furnizorii de alimente și la energie electrică. Un preot din Arbore le donează bătrânilor colacii de la pomeni pentru a le asigura măcar pâinea. Din când în când, la azil mai vin copii sau localnici și le mai aduc oamenilor ceva de mâncare.
Salariile celor 32 de angajați, toți localnici, nu au fost plătite din martie.
Căminul pentru persoane vârstnice a fost înființat în toamna anului 2011, în fostul Spital de Boli Cronice, printr-un program al Ministerului Muncii și a funcționat de la început la capacitate maximă. Durata programului a fost până în octombrie 2015, când pe site-ul Ministerului Muncii a fost postat un anunț că se prelungește cu încă 2 ani. Prelungirea n-a primit aviz favorabil de la Ministerul de Finanțe, așa că principala sursă de finanțare ar rămâne procentul de 60 din pensia bătrânilor cazați aici, sumă care lunar înseamnă 30.000 de lei. Este mai puțin de o treime față de necesar, care este de 98.970 lei/ lunar.
În luna decembrie a anului trecut, Guvernul a alocat 194.000 lei din Fondul de rezervă al Guvernului, iar Consiliul Local Solca a dat 100.000 de lei. Banii însă s-au terminat și oamenii bătrâni și bolnavi au rămas la mila publică.
Memoriile către Ministerul Muncii s-au finalizat cu promovarea, în urmă cu o lună și jumătate, a unui proiect de hotărâre de guvern, prin care să fie alocată suma de 991 lei/ bolnav/ lunar, neaprobat nici acum.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații
Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a garantat finanțarea pentru Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ din Suceava