Contractul pentru realizarea sistemului informatic de rezervare și plată online pentru Cinematograful Modern, care includea un site și două aplicații de mobil, precum și achiziția unor echipamente hardware, a fost reziliat, fără a se plăti vreun leu de la bugetul local.
„Celebrul site a adus un prejudiciu de imagine primăriei, dar nici un prejudiciu economic, pentru că în contract era stabilit un termen de livrare a acelor servicii, care nu au mai fost furnizate, drept urmare, contractul s-a reziliat, a devenit nul de drept”, a anunțat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
La momentul lansării site-ului www.cinemamodernsuceava.ro, prețul anunțat pentru realizarea acestuia – 50.600 lei, a stârnit o adevărată furtună mediatică, fiind considerat exagerat de mare. Explicațiile ulterioare, referitoare la faptul că această sumă reprezintă prețul total al unui pachet de servicii software și echipamente hardware necesare pentru realizarea unui sistem integrat de prezentare a filmelor, a programului de funcționare, a orelor de difuzare, rezervare de locuri, dar și plată a biletelor de acces la film, atât fizic, la casierie, online – pe site, dar și pe mobil, atât de la cele care rulează sistemul Android, cât și cele cu IOS (iPhone), au fost tardive.
„În privința acelui contract a fost o deficiență de comunicare. La vremea respectivă am analizat ce s-a făcut acolo, a fost făcută o achiziție prin serviciul de achiziții publice, serviciile nu au fost furnizate în termenul contractual și atunci contractul a fost reziliat”, a adăugat Ion Lungu, care nu s-a pronunțat în nici un fel în privința valorii respectivului contract, considerând că evaluarea trebuie făcută de specialiști.
În prezent, site-ul Cinematografului Modern, realizat în baza acelui contract, este funcțional, chiar dacă nu a fost plătit, dar nu se știe ce se va întâmpla cu el mai departe, când probabil va fi realizată o nouă licitație.