Indufor, renumită firmă internațională de consultanță din domeniul silvic, a examinat mecanismul propriu de control, sistemul due diligence, al Holzindustrie Schweighofer, ca parte a unui audit voluntar și suplimentar, se arată într-un comunicat de presă. După finalizarea vizitei la fabricile de cherestea ale companiei, experții din Finlanda au fost impresionați de mecanismul de control cuprinzător și meticulos de la fabricile Holzindustrie Schweighofer.
“Sistemul due diligence asigură că lemnul achiziționat și livrat la fabricile companiei este însoțit de documentația adecvată pentru a demonstra legalitatea”, confirmă auditorii finlandezi în raportul întocmit. În condițiile în care Holzindustrie Schweighofer este singura companie de prelucrare a lemnului din România care nu achiziționează lemn provenit din zonele tampon ale parcurilor naționale, mecanismul propriu de control depășește reglementările legale în vigoare. Holzindustrie Schweighofer verifică fiecare furnizor înainte de semnarea contractelor, iar lemnul rotund achiziționat trebuie să îndeplinească cerințele standardului FSC Controlled Wood.
Dan Bănacu, director general Holzindustrie Schweighofer Baco, a declarat: „Experții finlandezi au examinat mecanismele de control de la fabricile noastre, iar rezultatul a fost următorul: sistemul nostru este cu mult peste cerințele legale, verificările foarte stricte asigură că prin porțile fabricilor noastre nu va trece niciodată lemn cu proveniență îndoielnică”. Indufor a evaluat și sistemul românesc în ceea ce privește proveniența, circulația, comercializarea și trasabilitatea lemnului. Firma de consultanță a concluzionat că volumul de lemn furnizat nu poate depăși volumul autorizat spre exploatare de către autorități. Sistemul SUMAL aliniază și gestionează actele de punere în valoare, autorizațiile de exploatare, documentele de transport, codurile unice și confirmarea de primire la destinație a transportului etc.
Indufor a mai concluzionat că legislația foarte strictă exclude practic posibilitatea ca lemnul fără proveniență legală să fie inclus în transportul legal. Sistemul extensiv due diligence implementat de Holzindustrie Schweighofer excede prin cerințele sale sistemul reglementat prin legislația în vigoare. Indufor a remarcat că Holzindustrie Schweighofer depune eforturi remarcabile privind aceste proceduri stricte de verificare și implică resurse considerabile în vederea îndeplinirii acestora.
Toți furnizorii sunt auditați
Furnizorii Holzindustrie Schweighofer sunt supuși unei analize de risc riguroase, se mai arată în comunicat. Se efectuează în mod constant audituri independente la toți furnizorii care nu sunt certificați FSC®. Toți furnizorii trebuie să fie în măsură să documenteze în mod corect întreg lanțul de aprovizionare de la pădure până la porțile fabricilor. În cazul în care un potențial furnizor nu îndeplinește unul din criteriile acestui audit, Holzindustrie Schweighofer nu va semna un contract cu aceasta, iar firma efectuează și audituri aleatorii la societățile furnizoare.
“În calitate de lider de piață, considerăm că este responsabilitatea noastră să stabilim noi standarde și să adoptăm o poziție model pentru întreaga industrie de prelucrare a lemnului. Ca urmare a rezultatelor pozitive în urma evaluării Indufor, vom continua să consolidăm mecanismele noastre de control, implicând mai mult personal”, a mai precizat Dan Bănacu. Indufor a întocmit raportul de evaluare a sistemului due diligence la Holzindustrie Schweighofer din fabricile Sebeș, Reci și Rădăuți în luna ianuarie a.c. În plus, pe lângă efectuarea unei analize detaliate la fabrici, experții au desfășurat interviuri cu furnizori și cu proprietari de păduri. Analiza a vizat întregul lanț de custodie, de la exploatare și până la recepția lemnului la poarta fabricii.
3.000 de locuri de muncă directe și mai mult de 10.000 de locuri de muncă indirecte
Holzindustrie Schweighofer este parte a Grupului Schweighofer și își are originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experiență în industria de prelucrare a lemnului. În prezent, Grupul este lider în industria de prelucrare a lemnului din Europa, având activități și în producția de vâscoză, producția de bioenergie, în silvicultură și afaceri imobiliare. Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeș. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de cherestea – la Rădăuți și Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret și una de panel la Comănești, generând aproape 3.000 de locuri de muncă direct în aceste locații și mai mult de 10.000 de locuri de muncă indirect, în industrii conexe. Din octombrie 2015, din Grupul Schweighofer face parte și o fabrică de cherestea în Germania.