Reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Suceava sunt așteptați săptămâna viitoare, în data de 18 aprilie, la discuții cu conducerea Primăriei Suceava, pe o serie de teme de interes pentru toți locuitorii municipiului, de la reparații stradale, lucrări de întreținere a spațiilor verzi, repararea și amenajarea locurilor de joacă, campania de curățenie de primăvară, până la problemele de termoficare, apă-canal ori prezența unor haite de câini vagabonzi, în anumite zone.
„Așteptăm reprezentanții proprietarilor de locuințe din Suceava să fie prezenți la această ședință, pentru a ne expune problemele cu care se confruntă ei, care le-au fost sesizate de suceveni, pentru a căuta soluțiile potrivite împreună cu reprezentanții societăților furnizoare de servicii de termoficare, apă-canal, salubrizare etc. care vor fi prezenți la această întrunire”, a spus viceprimarul Ovidiu Doroftei, care coordonează activitatea serviciului Asociații Proprietari din cadrul Primăriei Suceava.
Luna trecută, întâlnirea periodică cu reprezentanții asociațiilor de proprietari nu a mai avut loc, pentru că atunci erau în toi alegerile pentru desemnarea conducerii acestora.
O problemă „fierbinte” care va fi abordată în ședința de marți, 18 aprilie, va fi cea a situației încasărilor la termoficare, urmând a fi analizată situația acestora la toate cele 110 asociații de proprietari din Suceava.
Implicarea asociațiilor în campania „Toți pentru curățenia orașului” va fi de asemeni analizată, mai ales că la finele lunii se va trage linie și vor fi desemnați câștigătorii celor trei premii cu o valoare totală de 50.000 lei, bani care vor putea fi folosiți doar în interesul membrilor asociației, pentru plata unor lucrări, servicii sau bunuri.