Decizie

Aleșii locali suceveni se vor întruni cu o săptămână mai devreme



Ion Lungu: „Fiind săptămâna de dinaintea Paștelui, perioadă de post și rugăciune, nu ar fi cea mai bună alegere să ținem atunci ședința de Consiliu Local”
Ion Lungu: „Fiind săptămâna de dinaintea Paștelui, perioadă de post și rugăciune, nu ar fi cea mai bună alegere să ținem atunci ședința de Consiliu Local”

Deliberativul local sucevean se va întruni luna aceasta, în ședința ordinară a lunii aprilie, cu o săptămână mai devreme decât ar fi trebuit în mod normal.
Conform regulamentului de funcționare a Consiliului Local Suceava, ședința ordinară este convocată în ultima joi a fiecărei luni din an. Numai că, luna aceasta, aleșii locali suceveni ar trebui să se întâlnească și să dezbată proiectele de hotărâre chiar în Joia Mare, ceea ce nu este considerat potrivit de către primarul Ion Lungu.
„Fiind săptămâna de dinaintea Paștelui, perioadă de post și rugăciune, nu ar fi cea mai bună alegere să ținem atunci ședința de Consiliu Local. Mai potrivit ar fi să ne întrunim cu o săptămână mai devreme, mai ales că de Paște mai sunt unii care pleacă în diverse părți și este posibil să fie mai mare numărul celor care nu vor putea veni la ședință”, a spus Lungu, care s-a consultat cu membrii deliberativului sucevean în această privință, majoritatea optând pentru ca ședința să se țină pe 21 aprilie, în loc de 28.
În aceste condiții, proiectele de hotărâre propuse spre dezbatere în această lună vor trebui să fie făcute în termen mai scurt, astfel încât, cel târziu la finele săptămânii, să fie înmânate consilierilor locali, în variantă digitală, sau, la cerere, și în forma tipărită, pentru a fi analizate și dezbătute în comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Sucevenii, obligați să întrețină vegetația și curățenia în spațiile din jurul locuințelor și firmelor

Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra
Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern