Din nou

Sistemul cardului de sănătate, blocat ieri peste o oră și jumătate

Sistemul cardurilor de sănătate s-a blocat, ieri, din nou mai bine de o oră și jumătate, iar apoi a funcționat cu dificultate. Medicul de familie Irina Badrajan, secretar general al Colegiului Medicilor Suceava, ne-a declarat că între ora 8.00 și 9.30 sistemul nu a mers deloc, iar după aceea a dat numeroase erori. ”Vom reclama de fiecare dată când se întâmplă pentru că este incalificabil ce se întâmplă! Ne-au mâncat ficații. Casa Națională de Asigurări de Sănătate era obligată să ne pună la dispoziție un sistem care să meargă, nu ceea ce există acum. O să le trimitem toate reclamațiile pe care le primim”, a spus dr. Badrajan, nemulțumită nu doar de problemele din sistemul informatic, ci și de atitudinea responsabililor din cadrul Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate față de această problemă cu care se confruntă permanent medicii și pacienții.
Ea a afirmat că va discuta și cu ceilalți medici varianta ca, de fiecare dată când apar disfuncționalități, pacienții să fie invitați să semneze un protest ”pentru că ei sunt primii afectați”. ”Ni se spune mereu că sistemul nu este blocat, ci doar merge mai greu. Ne-am săturat să auzim asta”, a mai declarat medicul sucevean.
Problemele în funcționarea sistemului cardurilor de sănătate sunt o constantă a activității din sistemul sanitar încă de anul trecut, de la introducerea acestui procedeu de dovedire a calității de asigurat și de validare a serviciilor medicale. Contractul de mentenanță pentru sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a expirat încă de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut și acum instituția se bazează doar pe resurse proprii pentru a menține sistemul în funcțiune. Efectele disfuncționalităților sunt creșterea timpului pe care pacientul îl petrece la ușa doctorului sau în cabinet, drumuri suplimentare în cazul în care sistemul se blochează, medicii nu pot valida serviciile medicale prestate, stres și nervi mai ales în zilele de vineri, după 20 ale lunii, și cel puțin o dată pe săptămână în afară de vineri.
Pentru sistemul informatic integrat pentru sănătate, implementat în 2012, statul a plătit peste 180 de milioane de euro. Mentenanța programului pentru cardurile de sănătate trebuia asigurată timp de trei ani de la implementarea proiectului de către firma care a câștigat licitația, un consorțiu format din HP România și Novensys Corporation. Firma Novensys SRL a intrat în insolvență la sfârșitul anului 2014, înainte ca sistemul să devină operațional.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților