Dosare penale

Urmărire în trafic, după un șofer cu permisul de conducere suspendat



Un echipaj de poliție care efectua un control în trafic pe raza comunei Putna a fost angrenat într-o acțiune de urmărire după un șofer care a încercat să-și piardă urma. Polițiștii au reușit să-l oprească pe fugar, stabilind că este vorba de un tânăr din Vicovu de Sus, care are permisul de conducere suspendat. S-a întâmplat joi seară, în jurul orei 19.00, când o patrulă din cadrul Secției Rurale 9 Gălănești se afla în activitate de supraveghere și control al traficului pe DN 2H, pe raza comunei Putna. Polițiștii s-au sesizat că șoferul unui Fiat Punto a oprit brusc autoturismul atunci când i-a văzut, a dat cu spatele și a virat spre Gura Putnei. Mașina de poliție a plecat în urmărire, cu semnalele acustice și luminoase pornite, iar pe raza satului Gura Putnei polițiștii au reușit să oprească mașina urmărită. La volan a fost identificat Adrian Petru Gheorghiță, în vârstă de 27 de ani, din Vicovu de Sus. Din verificările efectuate a rezultat că acesta este posesor de permis de conducere, care însă i-a fost suspendat până pe 26 aprilie 2016.
Un alt șofer care nu avea drept de a conduce, având permisul suspendat, a fost depistat, tot joi, pe DN 17, pe raza comunei Sadova. Un echipaj rutier de la Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, șoferul oprind mașina. La scurt timp, precizează Poliția, șoferul s-a mutat pe locul din dreapta față, declarând că la volan s-a aflat o altă persoană care a fugit și pe care nu o cunoaște. Bărbatul a fost identificat în persoana lui Petru Burduhos, în vârstă de 36 de ani, din comuna Pojorâta, care are permisul de conducere reținut pentru alte infracțiuni la regimul rutier.



Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei
Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei