Mandat

Bărbatul care a agresat un polițist la o zi după ce a fost eliberat din penitenciar a fost arestat pentru ultraj

Bărbatul în vârstă de 47 de ani care a făcut un scandal monstru, miercuri seară, în Gara Burdujeni, lovind mai multe persoane, printre care și un polițist, la o zi după ce ieșise din Penitenciarul Botoșani, a fost arestat preventiv, ieri, pe o perioadă de 30 de zile, de Judecătoria Suceava. Mirel Nicolae Uhliuc era eliberat condiționat, astfel că scandalul pe care l-a provocat îl va costa cu siguranță foarte mult. Bărbatul a fost arestat pentru fapta de ultraj asupra polițistului și va fi anchetat și pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Mirel Nicolae Uhliuc, domiciliat în Șerbăuți, are la activ o condamnare pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, victimă fiind soția sa. După un scandal în familie, bărbatul și-a îmbrâncit soția, iar aceasta a căzut cu capul de un corp dur și a murit. Condamnat la 10 ani de închisoare, bărbatul a obținut, după mai multe solicitări, eliberarea condiționată, la Judecătoria Botoșani. El a fost eliberat condiționat după ce a executat 6 ani din pedeapsă.
Din ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava rezultă că, în seara zilei de miercuri, după ce a consumat alcool, Uhliuc s-a deplasat în gara din Suceava, unde, intrat la toaletă, a început să facă scandal pentru că nu i s-a permis să fumeze înăuntru și i s-a cerut taxă. Angajatul a cerut sprijinul polițistului de la Serviciul Județean Transporturi, aflat de serviciu în gară. În timp ce era încătușat, bărbatul le-a adresat celor doi amenințări cu moartea, iar în timp ce era condus spre sediul postului de poliție din gară a încercat să-i lovească atât pe polițist, cât și pe martor, ultimul încasând o lovitură.
Scandalul a continuat și în incinta postului de poliție, în prezența mai multor martori. Bărbatul a încercat de mai multe ori să-l lovească pe polițist, în timpul imobilizării agentul suferind o serie de leziuni.
După ce și-a revenit din beție, bărbatul de 47 de ani și-a schimbat brusc atitudinea și a declarat că a consumat după mulți ani băuturi alcoolice și nu a mai realizat ce face.

Recomandări

Fundația „Sânge pentru România” a demarat o campanie umanitară pentru un bărbat care suferă de fibromialgie

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate