Eternă amăgire

Anul 2016 aduce noi amânări în reabilitarea drumului Suceava-Maramureș

DN 18 la Ciocănești
DN 18 la Ciocănești

Cel mai prost drum național din județ, DN 18, care leagă Suceava de Maramureș, aflat într-o stare dezastruoasă de ani de zile, pare a fi departe de mult așteptata reabilitare capitală și în 2016. Pentru suceveni, situația este cu atât mai revoltătoare având în vedere că DN 18, care ajunge până la Baia Mare, a fost modernizat pe toate porțiunile în afara celor din județul nostru.
DN 18 în Suceava înseamnă aproximativ 40 de kilometri de drum, de la intersecția cu DN 17, la Iacobeni, și până la ieșirea din județ, pe raza comunelor Ciocănești și Cârlibaba.
Un tronson este încă în fază de licitație, al doilea s-a blocat la proiectul tehnic
Reabilitarea celor 40 de kilometri ai DN 18 din Suceava a fost împărțită de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) pe două porțiuni. Prima, de la Iacobeni și până la Cârlibaba, se află în fază de licitație, care este momentan blocată din cauza contestațiilor. Pentru al doilea tronson, de la Cârlibaba și până la Șesuri, adică până la limita cu județul Maramureș, licitația a fost finalizată în toamna anului trecut.
Lucrarea are o valoare totală de 54.295.957 de lei, fără TVA, iar licitația publică a fost câștigată de asocierea Autotehnorom – OPR Asfalt – Rutier Conex XXI. Din păcate, lucrările nu vor începe foarte curând, deși firmele și-au început instalarea șantierului încă din toamnă. Din informațiile pe care le avem, proiectul tehnic înaintat de firma câștigătoare nu este agreat de beneficiar, adică de CNADNR. Soluția tehnică propusă ar urma să fie respinsă, ceea ce înseamnă că cel puțin o parte din acest an va fi pierdută și pe acest tronson.
Primar Cârlibaba: „Nu înțelegem cum în Maramureș acest drum a fost reabilitat capital, iar la noi nu se poate”
Primarul comunei Cârlibaba, Gabriel Danciu, a exprimat frustrarea locuitorilor acestei comune: “S-a făcut organizarea de șantier, dar totul este mort la nivel de lucrări, din ce știu proiectul tehnic nu a fost încă aprobat de Compania de Drumuri, care nu este de acord cu soluția propusă. Nu înțelegem cum în Maramureș acest drum național a fost reabilitat capital deja de multă vreme, iar la noi nu se poate. Oamenii au impresia că este o conspirație împotriva noastră, nu știm ce să mai credem”.
El a avertizat că la Cârlibaba vara este scurtă, iar dacă se va mai pierde timp, 2016 ar putea fi un nou an pierdut, în care promisiunile privind reabilitarea DN 18 nu s-au concretizat.
DN 18, un dezastru la limita cu Maramureșul
Cei peste 40 de kilometri de drum ai DN 18 de pe raza județului Suceava au fost doar cârpiți în ultimii ani, însă nici aceste lucrări de plombare nu au fost duse până la sfârșit. Cea mai critică situație este pe o porțiune de aproximativ 13 kilometri, de la Cârlibaba și până la limita cu Maramureșul, care este realmente ciuruită de gropi, puțini fiind șoferii care se încumetă să circule pe acolo. În aceste condiții, mulți șoferi preferă să ocolească zeci de kilometri decât să circule pe acest drum.

DN 18 la Cârlibaba
DN 18 la Cârlibaba
DN 18, un imens dezastru
DN 18, un imens dezastru
DN 18 la Ciocănești
DN 18 la Ciocănești

Recomandări

Șoldan anunță că, după o așteptare de nouă ani, drumul dintre Adâncata și Hănțești are din nou asfalt

CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești
CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Drumul județean Hănțești – Berești – Șerbănești intră în modernizare și Șoldan promite că va fi „ca la carte”

Șoldan a anunțat că drumul dintre Vatra Moldoviței și Pasul Palma va fi asfaltat pe un tronson de aproximativ 12 kilometri