Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava, o asociație nebancară care are aproape 35.000 de membri, din municipiul Suceava și comunele din jur, în majoritate pensionari care plătesc lunar o cotizație și, printre altele, pot lua împrumuturi cu o dobândă mai scăzută, se află pe un butoi de pulbere în ultima perioadă de timp. După ce, la Dărmănești, una dintre casiere a luat din banii oamenilor o sumă imensă, fiind calculat la un moment dat un prejudiciu de peste 300.000 de lei, un om din interior, unul dintre membrii comisiei de cenzori, Vasile Mărgineanu, s-a hotărât să rupă tăcerea. El a dezvăluit cum sistemul de împrumut și CARP în sine sunt în pericol de prăbușire din cauză că sunt multe debite restante, însă cu toate acestea șefii, în special președintele, și-au mărit sfidător indemnizațiile, profitând de statutul pe care tot ei l-au întocmit în favoarea lor.
El a arătat că președintele Cezar Telescu aproape că și-a dublat indemnizația de când a fost ales, din 2014, ajungând la o indemnizație brută de 7.000 de lei, plus un spor de 15% din valoarea fondului de salarii realizat.
Cenzorul demisionar și-a mustrat șefii în scris că au indemnizații prea mari și a refuzat un premiu dat de conducere
Vasile Mărgineanu a fost unul dintre cei trei membri în Comisia de Cenzori a CARP Suceava. A venit în 2014, odată cu noul președinte, Cezar Telescu. El a fost unul dintre cei care au muncit la probarea prejudiciului creat de o casieră la Dărmănești (caz aflat în anchetă penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava), iar prin hârtii oficiale depuse la conducerea CARP a semnalat tot felul de nereguli.
Vasile Mărgineanu i-a avertizat în scris pe președinte și pe membrii consiliului director că și-au stabilit indemnizații și sporuri sfidătoare față de pensionari și tot el a refuzat în scris să încaseze un premiu de 800 de lei, arătând că în situația actuală a CARP Suceava nimeni nu ar trebui să primească premii. Un astfel de personaj incomod nu avea cum să fie agreat, astfel că, în noiembrie 2015, acesta a ales să plece singur.
Un președinte și patru membri ai consiliului director fac cărțile după bunul plac
Vasile Mărgineanu a explicat că în noul statut al CARP Suceava, aprobat în 2015 de actuala conducere, cei cinci membri ai Consiliului Director își pot stabili și aproba fără vreo limită precizată clar indemnizațiile și sporurile. Există o serie de limite, legate de performanță, care sunt însă interpretabile. Mai mult, pentru ca șefii să aibă indemnizații mari, și ceilalți angajați trebuie să ajungă la venituri importante.
Deciziile sunt luate de președintele Cezar Telescu și de ceilalți patru membri ai consiliului director. Armonia este deplină în condițiile în care odată cu indemnizația președintelui cresc și indemnizațiile membrilor consiliului director.
Cât se câștigă la CARP, conform dezvăluirilor cenzorului Mărgineanu
Mărgineanu a declarat că, atunci când a fost ales președinte, în 2014, Cezar Telescu avea o indemnizație de 4.200 de lei.
„Actualul președinte Cezar Telescu a manifestat pe tot parcursul perioadei o preocupare constantă, exagerată, și un interes absolut în a-și crește indemnizația lunară, ajungând, la sfârșitul anului 2015, la suma de 5.900 de lei, iar din 2016 la 7.000 de lei. Sunt venituri brute, la care se adaugă un spor de 15% din valoarea fondului de salarii realizat, plus alte beneficii, al 13-lea salariu de exemplu”, a dezvăluit fostul cenzor. El a arătat că, în aceste condiții, venitul net al președintelui depășește în mod cert 6.000 de lei, fiind posibil să fie însă și mai mare, după ajustările făcute după ce el a plecat și nu mai are acces direct la date.
Vasile Mărgineanu a precizat că membrii consiliului director au și ei indemnizații importante, de 1.700-2.600 de lei. Dintre angajați, a dezvăluit Mărgineanu, contabilul-șef recent pensionat încasa peste 7.000 de lei, în condițiile în care avea două sporuri imense, 40% spor de conducere și 15% spor de control financiar. Și unii casieri au salarii de peste 3.000 de lei, a precizat Vasile Mărgineanu.
Sfidare: pensionarii care cotizează la CARP nu au dreptul să știe câți bani iau cei care le gestionează banii
Salariile amintite mai spus sunt, din punctul de vedere al statutului CARP, legale. Ar fi poate și juste dacă ar exista criterii clare de performanță și transparență față de membrii cotizanți. Cel mai deranjant lucru este însă lipsa de transparență, faptul că membrii nu au dreptul să cunoască valoarea indemnizației șefilor.
Așadar, pensionarii care cotizează la CARP, având bineînțeles și beneficii, nu au dreptul să știe unde ajung banii lor și cu cât sunt plătiți cei care gestionează fondul.
Monitorul de Suceava a mai semnalat în 2014, în materialul „Indemnizațiile șefilor, un secret bine păzit la Casa de Ajutor a Pensionarilor”, aceeași problemă. Și atunci, ca și acum, președintele Cezar Telescu a refuzat orice discuție legată de indemnizația sa. De asemenea, toți membrii care au cerut în scris să li se comunice indemnizațiilor șefilor au primit același răspuns: cifrele sunt confidențiale.
Cum se apără președintele: “Domnul cenzor nu și-a făcut treaba, a comis nereguli și acum vrea să se răzbune”
telefonic de reporterii Monitorului de Suceava, Cezar Telescu a încercat să mute cursul discuției:“Domnul cenzor nu și-a făcut treaba, a comis nereguli și acum vrea să se răzbune. Vă pot pune la dispoziție toate documentele privind activitatea sa”. Când a venit vorba de veniturile sale ca președinte al CARP, Telescu ne-a „reamintit” că acestea sunt confidențiale și „domnul Mărgineanu poate să pună ce sumă vrea, e dreptul lui”.
Așadar, cei 35.000 de membri CARP nu au dreptul să știe ce indemnizație încasează domnul Cezar Telescu. Un amănunt important este și că indemnizația este încasată pe lângă pensia de care beneficiază legal Cezar Telescu.
Dispreț total față de membrii pensionari și situația majoritar precară a acestora
Revenind la Vasile Mărgineanu, acesta a precizat că va încerca să propună în următoarea Adunare Generală a CARP Suceava o limitare a acestor venituri.
“Propun să se aprobe anual o limită maximă a indemnizațiilor individuale a tuturor organelor alese și a procentului maxim din valoarea indemnizațiilor realizate pentru calcularea sporurilor sub formă de premii. Încă de când eram membru al Comisiei de Cenzori am consemnat în scris că aceste indemnizații nelimitate, confidențiale și stabilite de câțiva oameni sunt un abuz săvârșit fără nici o limită dictată de buna cuviință, în dispreț total față de membrii pensionari și situația majoritar precară a acestora”, a declarat Vasile Mărgineanu.
El a mai subliniat că un alt abuz, din punctul său de vedere, este că „organele alese” au dreptul de a beneficia de împrumuturi fără limită în ceea ce privește numărul acestora și în condiții preferențiale, cu o dobândă de numai 1% pe an.
„La Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava se stă pe un butoi de pulbere”
Vasile Mărgineanu a mai avertizat că situația de la CARP nu este deloc roz. El a declarat că, atunci când a început să lucreze pe postul de cenzor, a găsit un grad de împrumuturi nerecuperate ridicat. El a arătat că somațiile erau trimise foarte târziu, iar în mediul rural de multe ori nu se trimiteau deloc. Pe acest fond, au rămas multe împrumuturi în debit, a explicat Vasile Mărgineanu. El a propus măsuri concrete de înăsprire a acordării împrumuturilor, inclusiv de a se putea face recuperarea și de la moștenitorii legali ai pensionarilor rămași cu debit.
O altă problemă este legată de supravegherea activității casierilor din teritoriu. El a subliniat că frauda de la Dărmănești este doar vârful problemei, iar lipsuri în gestiune s-au înregistrat și la alte casierii. În opinia sa, problema pleacă de la faptul că verificarea casierilor nu s-a făcut suficient de des și de atent.
„La Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava se stă pe un butoi de pulbere. Sistemul se poate prăbuși”, a concluzionat Mărgineanu.
Indemnizații mari și confidențiale
Zeci de mii de vârstnici care plătesc cotizații, sfidați de câștigurile șefilor Casei de Ajutor a Pensionarilor
