Acțiune CCI

Astăzi se deschide Târgul Agro Expo Bucovina

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Simona Allice Man, va participa astăzi la deschiderea ediției de anul acesta a Târgului Agro Expo Bucovina, care va avea loc în parcarea Iulius Mall Suceava. Evenimentul va avea loc în perioada 25 – 27 martie a.c. și este organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Prefectura Suceava, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a declarat ieri că înainte de deschiderea târgului, Simona Allice Man va participa la „Forumul Economic – Agricultura încotro?”. Forumul va avea loc astăzi, între orele 9:30 – 13:30, la sediul CCI Suceava, în prezența agricultorilor și fermierilor din județul Suceava. Președintele executiv al CCI Suceava a arătat că printre temele propuse a fi dezbătute în cadrul acestui forum se numără politica agricolă 2016-2020, cercetarea agricolă din România, susținerea produselor tradiționale din România, și în același timp vor fi prezentate și noutățile privind modalitățile de accesare a fondurilor europene pe diferite măsuri și axe de finanțare.
Gheorghiu a mai declarat că după acest forum, secretarul de stat din ministerul agriculturii va participa, la ora 14:00, la deschiderea oficială a Târgului Agro Expo Bucovina, după care va vizita standurile expozanților.
Târgul național de agricultură și industrie alimentară Agro Expo Bucovina a ajuns la cea de-a XIV-a ediție. Pe perioada celor trei zile, târgul de agricultură de la Iulius Mall Suceava va fi deschis între orele 10:00 și 18:00.
Lucian Gheorghiu a precizat că acest târg, un eveniment de referință pentru agricultură și industria alimentară, este specializat în prezentarea de utilaje, echipamente și materii prime, animale de rasă și păsări, produse alimentare, semințe și material săditor, îngrășăminte și pesticide, furaje, nutrețuri concentrate, aditivi, flori și plante de apartament, pentru grădini, parcuri, sere și altele.

Recomandări

Ultimele modele de mașini vor fi expuse, la finalul acestei săptămâni, la Salonul Auto Bucovina din centrul Sucevei

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți

CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii