Cel mai vechi oraș din Bucovina, Siret, menționat pentru prima dată într-un izvor cartografic extern din Portulanul lui Angelino Dulcert din anul 1339, se confruntă cu una dintre crizele grave ale istoriei recente: depopularea. Lipsa cronică de locuri de muncă, după falimentul întregii industrii siretene, a făcut ca orașul care acum 25 de ani pulsa de viață să se transforme în unul anost, cenușiu, pe străzile căruia vezi chipuri îmbătrânite și măcinate de griji. În urmă cu câțiva ani, Siretul era renumit datorită covoarelor care se făceau aici, astăzi cele mai multe referiri vizează contrabandiștii. În ciuda tuturor greutăților, însă, siretenii nu se predau și fac eforturi să „renască”.
„Noi de la Ceaușescu ne-am câștigat pensiile”
Orășelul vechi situat la granița cu Ucraina nu te invită astăzi la plimbare. Clădirile vechi, bijuterii arhitectonice, sunt scorojite de vreme sau stau să cadă, parcul minuscul îl traversezi din doi pași, iar dacă mergi spre fosta zonă industrială, devine de-a dreptul deprimant. Nu sunt indicatoare, dar dacă întrebi orice localnic, ești îndrumat spre „fabricile de la nea Nicu” (construite pe vremea lui Nicolae Ceaușescu).
De sus, se văd zidurile fostei fabrici de covoare, unde pe vremea comuniștilor lucrau peste 2.500 de oameni. Pe scurtătura îngustă mărginită de zidurile cimitirului evreiesc medieval și gardurile grădinilor, pe care cândva curgeau șuvoaiele de muncitori, azi mai vezi când și când câte un trecător. Siretenii nu prea mai au unde se grăbi.
O întâlnim pe Erna Molnar, o pensionară în vârstă de 77 de ani. N-a lucrat la „Covoare”, dar își amintește că „era cea mai mare fabrică, jumătate de Siret lucra aici, cei de prin toate satele din jur”.
În vremurile de glorie ale fabricii, oameni din toată țara veneau după covoare de Siret. „Era frumos pe vremuri, tineretul avea de lucru la fabrica de lapte, la covoare, la Zimbru, la întreprinderea mecanică. Acum s-au dus toți în străinătate, muncesc la alții. Cine mai câștigă bani în Siret?”, se întreabă femeia. Tot ea are și răspunsul: „Cine știe să facă speculă. Își fac unii case din țigări. Noi de la Ceaușescu ne-am câștigat pensiile.”
Din curtea unei case de lângă fabrică iese o femeie. Tot pensionară. Ne spune că o cheamă Ana. În casă mai are încă pe jos un covor fabricat la Siret, pe care ni-l arată cu mândrie: „Pe vremuri, dacă nu aveai covor de la Siret în casă, nu erai gospodar. Covorul era toată averea. Pe ăsta de pe jos, de 2/3 metri, am dat 3.200 de lei. Însemna două salarii bune”.
Are patru copii și pentru fiecare a cumpărat câte un covor. Le-au folosit o vreme, după care i le-au returnat. „Mi le-au adus înapoi, că și-au cumpărat de astea noi, pufoase”, spune arătându-ne cele patru covoare rulate, așezate cu grijă deasupra vitrinei pline cu bibelouri.
„Cândva 3.000 de oameni lucrau aici. Totul s-a dus. Mai este o firmă care împachetează pământ de flori, un service. Și austriecii. Tinerii au plecat. Nu există casă din care să nu fie cineva în străinătate, fiecare caută să facă ceva ca să supraviețuiască, în oraș numai pensionarii au rămas. Atâta s-a muncit la fabricile astea și totul s-a distrus”, constată femeia.
La începutul industrializării din perioada comunistă, Siretul avea aproximativ 6.000 de locuitori. În câțiva ani, prin anii ’80, a ajuns la 12.000. Pentru nou-veniți s-a construit un întreg cartier de blocuri. Astăzi, populația stabilă nu depășește 7.700 de persoane. Statistic, sunt 9.100, dar 1.400 de sireteni sunt plecați definitiv în străinătate. Principala cauză a depopulării este dispariția locurilor de muncă. Populația activă a migrat fie în orașe cu mai multe oportunități pe piața muncii, fie în satele din jur, fie în străinătate, temporar sau definitiv.
În câțiva ani au dispărut 5.000 de locuri de muncă
Primarul orașului, Adrian Popoiu, ne-a spus că, în 1990, în Siret erau aproximativ 7.000 de locuri de muncă, dintre care puțin peste 5.000 în unități economice și restul în instituții publice. Astăzi, mai sunt aproximativ 2.000, iar raportul este inversat: 1.100 de slujbe sunt în instituții publice și 900 în firme. Tot de la primar am aflat că, în 1990, cel mai mare angajator era fabrica de covoare, Sircovtex, cu 1.700 de angajați. „Au fost perioade în care acolo au fost și 2.200 de angajați; se lucra în trei schimburi”, ne-a spus primarul Popoiu. El a făcut trista radiografie a dispariției a 5.000 de locuri de muncă, într-un timp foarte scurt.
Fabrica de covoare s-a închis în etape, în perioada 1995-2000. Zimbrul Siret, filială a fabricii cu același nume de la Suceava, avea 500 de angajați. S-a închis în 1994-1995. Filiala fabricii de lapte Bucovina a avut 70 de angajați. A fost închisă în 1997-1998. Fabrica de mobilă Mobar, 400 de angajați, închisă în 1997-1998. IMIL (confecții metalice), 300 de angajați, închisă în 1994-1995. Cooperativa meșteșugărească avea 120 de angajați, s-a transformat în Cooperativa Moldova. La brutărie și la moară lucrau 50 de oameni. Cele două unități s-au transformat în SC Mopan și SC Panificația. Fosta întreprindere de rețele electrice IRE avea 16 angajați la Siret, dar și-a desființat filiala. La IGO lucrau 120 de sireteni, întreprinderea s-a transformat în DUCL, apoi Servicii Comunale, preluată de ACET.
La IRIC erau 11 angajați, s-a închis în 1994-1995. La CAP și SMA lucrau 100 de oameni, s-au închis în 1991-1992. La IAS erau 100 de angajați; închisă în 1991-1992. La vechiul Spital de Psihiatrie, în perioada comunistă, erau 600 de salariați. La închidere, în 2002, mai erau 280. Telecomunicațiile și Poșta au avut 40 de angajați la Siret. Filiala din oraș s-a închis în 1997-1998. La gară și autogară au lucrat 20 de sireteni. Gara s-a închis în 1997-1998. Funcționalitatea imobilului s-a schimbat, în prezent fiind hotel – singura structură de primire turistică locală acreditată. La baraj la Rogojești erau 1.200 de salariați în 1990. În 1996 administrarea a fost preluată de SC Consir, care s-a închis în 2012.
Nici contrabanda nu mai este ce-a fost odată
Primarul Adrian Popoiu afirmă că cifrele arată că în oraș mai sunt acum 6.500 de locuitori – populație activă, pensionari și copii, și că circa 1.200 de persoane „nu se regăsesc nicăieri”. „Ca populație, statistic în Siret sunt 9.100 de locuitori. 1.400 de sireteni sunt plecați definitiv, 7.700 sunt populația stabilă. Ponderea pensionarilor din populația totală a Siretului este de 21,7% (2.019 persoane). Majoritatea (90,6%) sunt pensionari a căror pensie medie de 659 de lei este plătită din bugetul asigurărilor de stat. Doar 9,4% sunt pensionari cu pensie plătită din bugetul de stat. Aproximativ 1.200 de locuitori nu se regăsesc nicăieri, nici printre cei angajați, nici asistați, nici pensionari, nici copii”, a spus primarul.
Populația orașului Siret a înregistrat un puternic trend descendent începând cu anul 1990, principala cauză fiind migrarea locuitorilor. În perioada 2000-2010, ritmul mediu anual de evoluție a numărului populației a fost negativ, de -0,83%, cu mult sub ritmul anual înregistrat în UE, +0,37%, România, -0,45%, Regiunea Nord-Est, -0,28%, ori județul Suceava, -0,11%. Prognoza unui studiu efectuat la solicitarea administrației locale nu este, din acest punct de vedere, prea optimistă. Conform acesteia, trendul se menține ușor descendent, estimând o scădere a populației până în 2020 de maxim 5 procente față de momentul prezent.
Există numeroase cazuri în care persoanele plecate în străinătate nu sunt înregistrate în bazele oficiale, ceea ce înseamnă că în realitate numărul celor plecați ar putea să fie mult mai mare.
Primarul este de acord că este posibil ca jumătate dintre cei 1.200 de sireteni „pierduți”, poate 600 de persoane, să fie cei care se ocupă cu micul trafic de frontieră, dar nici acesta nu mai e ce a fost. În perioada 2010-2011, circa 1.500 de mașini înmatriculate în Siret treceau zilnic frontiera în Ucraina, la cumpărături. Astăzi nu prea mai depășesc 200 pe zi. Înăsprirea regulilor la trecerea frontierei, scăderea nivelului de trai și a veniturilor populației de ambele părți ale graniței, valorificarea altor oportunități în România și Uniunea Europeană au diminuat atât micul trafic de frontieră, cât și numărul celor dispuși să încerce „cariera” de contrabandist, chiar dacă ar fi o activitate din care se câștigă mai bine decât din muncă cinstită. Care în Siret înseamnă preponderent mici magazine, baruri și restaurante, activitate în construcții și în noua industrie care începe să se pună pe picioare în oraș.
Siretenii încearcă să-și scoată orașul din comă
Lucrurile semnificative aduse Siretului de perioada post-revoluționară sunt reforma profundă în domeniul asistenței sociale și psihiatrice, două clădiri noi pentru spitalul de psihiatrie, construirea locuințelor protejate pentru persoanele cu dizabilități, două blocuri ANL pentru tineri și construirea unei noi fabrici în oraș, de către gigantul suedez Ikea, cumpărată ulterior de compania austriacă Schweighofer.
Acum Primăria Siret intenționează înființarea unui parc industrial în zona de frontieră, pe care să îl preia o firmă care va avea drept unic acționar Consiliul Local Siret. În viziunea administrației locale, aici ar putea funcționa antrepozitele vamale care acum sunt la Dornești și ar apărea nu mai puțin de 500 de locuri de muncă pentru localnici. „Lucrăm la proiect, vrem să-l depunem la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru finanțare. Teren avem, hotărâre de consiliu local în acest sens am adoptat, ne-am chinuit să facem singuri studiul de fezabilitate deoarece nu avem 50.000-100.000 de euro să plătim unei firme. Sperăm să reușim”, ne-a declarat primarul Popoiu.
Terenul destinat viitorului parc industrial este amplasat lângă Biroul Vamal Siret, situat la 20 m de drumul european 85. Accesul facil al investitorilor, prin intermediul E85 și prin intermediul Aeroportului Internațional Suceava, aflat la 45 de km, Aeroportului Internațional Iași – 190 de km și Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău – 190 de km, pledează de asemenea în favoarea înființării parcului industrial.
Poziționarea la granița României cu Ucraina, pe traseului drumului european 85, este una dintre principale resurse ale Siretului. Statutul de oraș de graniță al Uniunii Europene îi poate facilita dezvoltarea activităților comerciale dintre unitățile economice de la nivel local și cele din străinătate. De asemenea, poate deveni punct de trecere/export pentru companiile din întreaga țară. Dezvoltarea segmentului logistic vine, practic, ca o fructificare a avantajului poziționării, cu atât mai mult cu cât punctul vamal Siret este cel mai circulat punct de trecere a frontierei dintre România și Ucraina.
Printre atuurile Siretului se mai numără existența zonei industriale, cu clădiri industriale în stare bună de conservare, care pot fi utilizate pentru dezvoltarea activităților economice, precum și tradiția în anumite domenii, precum industria textilă și industria lemnului, cu (încă) existența forței de muncă.
Loc de popas pentru creștinii ortodocși și romano-catolici, în pelerinaj
O altă resursă aproape deloc exploatată este bogăția de obiective turistice. În oraș există opt așezări și situri arheologice, amplasate pe Dealul Horodiște, Dealul Ruină și Dealul Sasca. Așezările arheologice de pe Dealul Horodiște datează din sec. XIV-XVII și din Neolitic, cultura Cucuteni B. Cele de pe Dealul Ruină datează din Hallstatt, Epoca Bronzului și Neolitic, cultura Cucuteni B, iar așezările de pe Dealul Sasca datează din sec. XIV-XVII.
Ansamblul Bisericii „Sfânta Treime” este o ctitorie a domnitorului Ștefan Petriceicu și este situat în centrul orașului. Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” este o ctitorie a domniței Margareta Mușat, mama voievodului Petru I Mușat, fiind ridicată între anii 1377 și 1380. Biserica „Sfântul Onufrie” a fost zidită în anul 1673 de către domnitorul Ștefan Petriceicu.
Orașul Siret a fost episcopie romano-catolică în perioada 1371-1434, prima episcopie din Moldova subordonată direct Romei. Biserica „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” („Nativitas Beatae Mariae Virginis”) a fost sfințită în 1826, la zece ani de la începerea lucrărilor.
Moștenirea habsburgică din Siret mai înseamnă clădirile în care funcționează policlinica – fosta primărie austriacă, Spitalul de Psihiatrie – prefectura austriacă, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, școala gimnazială – construită de austrieci și clădirea Anahof – fost hotel.
Cel mai vechi cimitir evreiesc est-european se găsește tot în Siret
Cimitirul evreiesc din Siret are o valoare specială pentru comunitatea evreiască din România și pentru evrei din toată lumea. Cea mai veche piatră de mormânt este datată dinainte de anul 1560, aceasta fiind o dovadă a faptului că cimitirul este cel mai vechi din Europa de Est.
Templul evreiesc din centrul orașului a fost construit în anul 1840, fiind unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult evreiești din nordul Moldovei. În cadrul acestui templu a funcționat o școală hasidică. În clădirea templului există două tablouri pe care sunt inscripționate numele a 400 de evrei din Siret care au murit în Transnistria, în urma deportărilor.
Orașul are și un Muzeu de Istorie, așezat pe malul râului de la care Siretul și-a împrumutat numele, aparținând Secției de Istorie a Muzeului Bucovinei.
Din păcate, majoritatea obiectivelor nu sunt semnalizate, nu au panouri de informare turistică și nu dispun de un număr minim de locuri de parcare. Nivelul promovării turistice a Siretului este foarte scăzut, ceea ce face ca numărul turiștilor care ajung aici să fie puțin semnificativ.
Administrația locală este însă optimistă în ceea ce privește viitorul orașului. În strategia de dezvoltare durabilă, conform unui scenariu considerat realist, implicarea autorităților publice locale în diversificarea economiei locale prin atragerea investitorilor români și străini va avea efect în următorii cinci ani. Sectoarele privilegiate de politica economică locală vor fi, în special, industria și agricultura, ceea ce ar duce la diminuarea migrației forței de muncă. Sunt inițiate proiecte de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere și a rețelei tehnico-edilitare, cu accent pe reabilitarea rețelelor existente. Punctul central ar urma să fie parcul industrial, un centru de afaceri și un centru logistic, investiție estimată la 10 milioane de euro, cu finanțare din bani europeni. Dezvoltarea orașului ar presupune, în viziunea administrației locale, creșterea numărului de întreprinderi locale cu minim 40% și a densității IMM-urilor cu cel puțin 50%. De asemenea, plasarea Siretului pe traseele turistice, grație obiectivelor unice care se găsesc aici, ar trebui să contribuie la resuscitarea unui oraș care are atât de multe de oferit.
