Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus a găzduit miercuri, 9 martie, o acțiune cu tema „DA vieții, NU drogurilor” / „Uniți, mai puternici împotriva drogurilor!”, acțiune coordonată de directoarea unității de învățământ, profesoara Maria Daniela Mironescu, în parteneriat cu Alianța Internațională Antidrog din România, Regiunea Nord-Est Suceava, reprezentată prin comisarul Ion Grigore și profesorul Romeo Bolohan.
La activitatea-dezbatere au participat 60 de părinți și cadre didactice de la școlile din localitate, care și-au exprimat părerile vizavi de dependența de tot ce înseamnă drog, mai precis cafea, alcool, droguri, dar și dependența de calculator și fast-food. Efectele nocive ale consumului de stupefiante au fost prezentate de medicul psihiatru Ionuț Puiu și de psihologul Daniela Nițu.
Directoarea unității de învățământ, profesoara Daniela Mironescu, a precizat: „Prevenirea și combaterea dependenței de droguri este esențială în școli, mai ales în societatea în care trăim. Un rol important îl are colaborarea școală-familie, familia având un rol primordial în problematica prevenirii delincvenței juvenile și a consumului de droguri la adolescenți, fiind cea mai în măsură să «controleze» un astfel de fenomen negativ”.
La finalul acțiunii, trupa de teatru a școlii, Trupa Spin, a prezentat în sala Căminului Cultural piesa „Vaporul Speranței”, în care au fost criticate notele slabe din catalog, consumul de alcool, tutun și droguri.
Prevenire
Acțiune antidrog la Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus
