Conducerea municipalității sucevene dorește să dea o altă „față” sediului administrativ al Primăriei Suceava, odată cu reabilitarea energetică a clădirii, care se confruntă cu o serie de probleme din acest punct de vedere, uzura spunându-și cuvântul.
„Vrem să facem o reabilitare energetică profundă a clădirii Primăriei Suceava, care să cuprindă anveloparea completă a clădirii, reabilitarea fațadei, izolarea planșeului superior, schimbarea ferestrelor și reabilitarea instalațiilor electrice, inclusiv a celor de iluminat”, a anunțat primarul Ion Lungu, care vrea să atragă fondurile necesare prin depunerea unui proiect de finanțare pe axa 3 a Planului Operațional Regional, care vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice.
Modernizarea va fi făcută nu doar la exterior, ci și la interior, printr-un alt proiect dorindu-se o reconfigurare a sălii de ședințe a Consiliului Local.
„Actuala sală de Consiliu Local nu ne reprezintă așa cum ar trebui. Vom face un concurs de proiecte pe această temă, să facem un fundal cu ceea ce ne reprezintă pe noi, precum Cetatea de Scaun, vom vedea atunci părerea specialiștilor. Până acum m-am concentrat mai mult pe proiectele mari de infrastructură, dar trebuie să avem și o clădire a primăriei reprezentativă, pentru că avem mereu oaspeți, înfrățiri, iar clădirea municipalității este de asemeni o carte de vizită a orașului”, a adăugat edilul sucevean.
Degradarea sediului Primăriei Suceava a devenit evidentă în ultimii ani, anumite porțiuni de fațadă fiind picate, afectate de infiltrații de apă, vântul șuieră pe la geamurile vechi de pe vremea când acolo funcționa o bancă, iar instalația electrică interioară a dat „rateuri” de multe ori, din cauza uzurii și a materialelor folosite atunci când a fost construită clădirea, în 1996.