Unul dintre cele mai importante obiective ale municipalității sucevene pentru perioada următoare, demararea lucrărilor de execuție a Sălii Polivalente, care va găzdui nu doar o mulțime de evenimente sportive, ci și manifestări culturale sau evenimente la care publicul se anunță a fi foarte numeros, necesită demararea, în paralel, a altui proiect. Este vorba de aducerea rețelelor de utilități, energie electrică, apă, canalizare și gaz metan, în zona unde va fi construită Sala Polivalentă, adică pe suprafața de 12 hectare pe care municipalitatea a obținut-o pe terenurile din spatele magazinului Metro.
„Un lucru bun care s-a întâmplat în ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută a fost aprobarea creditului de 25 de milioane de lei pentru demararea lucrărilor de construire a Sălii Polivalente. Cât de curând vom veni în fața Consiliului Local cu caietul de sarcini al licitației de obținere a acestui credit. Tot anul acesta vom face și licitația pentru execuție și proiectare în același timp, iar pe cât posibil, să demarăm chiar de anul acesta lucrările de ridicare a Sălii Polivalente”, a declarat primarul Ion Lungu.
Pentru efectuarea lucrărilor, dar și pentru ca Sala Polivalentă să poată fi utilizată, este necesară și aducerea rețelelor de utilități, operațiune pentru care va trebui demarat un proiect separat.
„Avem varianta să le aducem din zona cartierului ANL din zona Metro, unde am adus tot noi utilitățile, doar că trebuie să identificăm cele mai bune trasee. Ce avem prins în credit sunt doar lucrările de execuție a Sălii Polivalente, trebuie să venim cu un proiect separat de aducere a rețelelor de utilități. Rămân optimist că în acest an vom demara lucrările la Sala Polivalentă, un obiectiv necesar Sucevei și așteptat de suceveni”, a adăugat edilul sucevean.
Conform studiului de fezabilitate, valoarea totală a investiției este de 13,8 milioane de euro, fără TVA, Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri urmând să fie realizată dintr-un ansamblu de trei corpuri separate, cu regim de înălțime demisol+parter+1 etaj, cu o înălțime de 18 metri, dispus paralel cu bulevardul Sofia Vicoveanca.
Complexul sportiv include mai multe săli pentru desfășurarea competițiilor sportive și antrenamentelor, care, la nevoie, pot fi utilizate și pentru găzduirea unor manifestări publice, precum și cabinete de fizioterapie și kinetoterapie. Împrumutul de 25 de milioane de lei va trebui să fie rambursat în 10 ani, cu o perioadă de grație de 2 ani.
Suceava
Proiect de aducere a utilităților pentru Sala Polivalentă, în paralel cu începerea lucrărilor de execuție
