Creditul de cinci milioane de euro pentru demararea construcției unei săli polivalente în municipiul Suceava a fost votat, ieri, de cei 23 de consilieri locali cu o singură abținere și 22 de voturi ”pentru”, indiferent de formațiunea politică din care provin. Singura intervenție a fost a consilierului local PSD Eugen Girigan, care i-a recomandat primarului Ion Lungu să găsească soluții pentru a atrage o finanțare din fonduri europene sau guvernamentale pentru finalizarea acestei investiții, estimată la aproape 14 milioane de euro. A doua opțiune i se pare lui Girigan mai fezabilă deoarece – i-a spus el primarului – ”acum aveți guvernul dumneavoastră, domnule primar”, trimitere la revenirea lui Ion Lungu în PNL.
În susținerea proiectului de hotărâre pentru contractarea creditului, primarul Ion Lungu a declarat că a făcut toate demersurile pentru a accesa fonduri europene, dar nu există programe pentru acest gen de obiective.
”Doamne ajută”, a spus Lungu, după votul consilierilor pentru credit
Pentru fonduri de la Guvern, Lungu apreciază că șansele cresc dacă la momentul solicitării investiția este deja demarată. Primarul a mai afirmat că, și după împrumut, gradul de îndatorare a municipiului Suceava ”este suportabil”, ceea ce i-a convins pe consilieri să voteze în deplină armonie un împrumut de 25 de milioane de lei rambursabil în 10 ani. Cu un ”Doamne ajută” spus de primar după vot, construcția sălii polivalente cu 5.000 de locuri va începe cel mai probabil chiar din acest an. Banii ar fi suficienți pentru lucrările din primii doi ani.
Sala polivalentă ar urma să fie ridicată în zona Metro, pe o suprafață de 120.000 mp. Valoarea investiției, conform unui studiu de fezabilitate din 2010, este de 13,82 milioane de euro fără TVA.
Conform proiectului, clădirea va avea trei corpuri separate D+P+1, cu o înălțime la coamă de 18 metri. Va avea săli de competiții, o sală de antrenament cu o capacitate de 276 de locuri pentru public; sală pentru bowling; vestiare pentru sportivi, vestiare pentru antrenori, dotările pentru încălzirea și recuperarea sportivilor, săli de kinetoterapie, fizioterapie, gimnastică de întreținere cu vestiarele și cabinetele aferente, birouri, un restaurant, precum și aproape 2.000 de locuri de parcare.