Unitățile de învățământ care, în anul școlar 2016-2017, organizează clase pregătitoare vor pregăti „Ziua porților deschise”, punând astfel la dispoziția celor interesați informații referitoare la locul de desfășurare a clasei pregătitoare, la posibilitatea organizării programului „școală după școală”, la organizarea și dotarea spațiului școlar etc.
Copiii și părinții pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate.
„Ziua porților deschise” va fi organizată în fiecare școală, în perioada 24 februarie – 3 martie. Totodată, în același interval, grădinițele vor programaîntâlniri pentru informarea și consilierea părinților micuților care vor fi cuprinși, în anul școlar 2016-2017, în învățământul primar.
Peste 7.000 de elevi în clasa pregătitoare, din toamnă
Inspectoratul Școlar Suceava a transmis că din toamna acestui an, la nivelul județului, vor fi constituite 354 de clase pregătitoare care vor cuprinde 7.050 de elevi.
La Școala Gimnazială Nr. 4 din municipiul Suceava vor fi organizate trei clase pregătitoare.
Directoarea unității, prof. Petronela Bobric, a precizat că a programat „Ziua porților deschise” pentru data de 26 februarie, de la ora 9.00.
„Copiii vin însoțiți de părinți. Aceștia din urmă vor să o cunoască pe învățătoare, să viziteze sălile de clasă unde vor învăța cei mici, să vadă laboratoarele. Anul trecut, am desfășurat multe activități cu această ocazie, unele în laboratorul de chimie”, a menționat Petronela Bobric.
O parte dintre părinții care își vor trimite, din toamnă, copiii în clasa pregătitoare au făcut vizite școlilor chiar și în afara calendarului stabilit de Ministerul Educației.
„Au fost și astfel de cazuri, însă de regulă vin în mod organizat. Pe durata vizitei organizăm pentru cei mici și părinți mici programe artistice, surprize, jocuri sau activități în curtea școlii cu cei care deja sunt în clasa pregătitoare. De cealaltă parte, părinții vor să vadă condițiile din școală, baza didactică, performanțele”, a povestit Carmen Sima, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava. Aceasta a mai precizat că părinții sunt interesați în mod deosebit de programele „școală după școală”, de activitățile din vacanța de vară și de proiectele extracurriculare.
Calendarul înscrierii în învățământul primar
În perioada 29 februarie – 18 martie, părinții vor completa, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, o cerere-tip de înscriere. Validarea cererilor se face zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta). Este singurul drum pe care părinții vor trebui să-l facă la școala vizată. Următoarea etapă, pe 21 martie, constă în procesarea de către comisia națională a cererilor și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru. Între 22 și 24 martie, este programată procesarea cererilor părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se face în funcție de criteriile de departajare ale fiecărei școli.
Pe 25 și 26 martie vor fi afișați în unitățile de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar Suceava candidații înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.