Apariție editorială

Lansarea „Dicționarului enciclopedic de pedagogie”, astăzi, la USV

Facultatea de Științe ale Educației din Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și Casa Corpului Didactic Suceava, organizează astăzi, de la ora 17.00, în Aula Corpului E al Universității, conferința „Proiectarea curriculară”,susținută de prof. univ. dr. Sorin Cristea, de la Universitatea București, cu prilejul lansării cărții „Dicționar enciclopedic de pedagogie”.
Sorin Cristea este profesor universitar doctor la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, membru marcant al comunității academice românești, fiind secretar de stat în Ministerul Învățământului și Științei, în perioada 1990-1992.
A publicat 27 de cărți, obținând Premiul Academiei Române pentru volumul „Fundamentele pedagogiei”. Este coordonatorul colecțiilor „Idei pedagogice contemporane și istoria gândirii pedagogice”, de la Editura Didactică și Pedagogică RA. Are rubrici permanente în presa de specialitate: ”Tribuna învățământului”, „Didactica Pro…”, „Studii Universitatis” etc.
Câteva preocupări constante ale autorului se materializează în cele cinci cărți despre reformă, apărute în intervalul de 20 de ani, de la fundamentarea pedagogică a reformei, în teza de doctorat „Fundamentele pedagogice ale reformei învățământului” (1994), la conferirea dimensiunilor istorice, internaționale și prospective, în ultima carte, elaborată împreună cu doctoranzii săi, „Reforma învățământului între proiectare și realizare” (2012).
«Dicționarul enciclopedic de pedagogie»continuă, la un alt nivel, alte două dicționare realizate cu mai bine de un deceniu în urmă și optează pentru analiza extinsă și aprofundată a conceptelor, în acord cu perspectiva globală ce se impune în științele educației moderne și postmoderne. Alegerea conceptelor pedagogice, sistematizate cu ajutorul primelor trei litere din alfabet, în peste 800 de pagini, a angajat două scopuri generale, reconstrucția epistemologică a conceptelor pedagogice din dicționarele anterioare și cristalizarea unor noi concepte”, au transmis organizatorii conferinței. Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. Rodica Nagy, conf. univ. dr. Otilia Clipa și conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi.

Recomandări

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României

Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”

Program artistic variat, scenete de teatru, dansuri, piese muzicale, oferit de elevi din mai multe școli, la Pătrăuți

Protest împotriva măsurilor ce urmează a fi luate în învățământ, organizat de Sindicatul Univers din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava