Lista rușinii

35 de localități sucevene nu au nici o școală cu autorizație de funcționare



Inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Lazăr
Inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Lazăr

Cea mai recentă inventariere a școlilor civilizate din județul Suceava relevă încă o dată că autorizarea unităților de învățământ din punct de vedere sanitar este principalul punct slab al rețelei școlare sucevene.
Potrivit inspectorului școlar general, prof. Gheorghe Lazăr, din cele 777 de școli din județ, 478 (62%) nu au primit autorizație din partea Direcției de Sănătate Publică.
Totodată, edilii a 35 de localități din județ nu au reușit să autorizeze nici măcar o singură unitate școlară de pe raza comunelor la cârma cărora se află.
De pe lista localităților în care nici o școală nu este autorizată se „remarcă” Udești, cu 15 unități școlare care funționează fără avizul DSP. Toți cei 1.112 elevi și preșcolari din comună învață în unități neconforme din punct de vedere sanitar, unde fie toaletele sunt în curtea unității, fie apa nu este potabilă sau lipsește.
O altă comună în care nu există nici o unitate autorizată este Zvoriștea, unde cei 769 de elevi și preșcolari cuprinși în cele 12 școli învață în școli fără toalete sau apă potabilă, condiții obligatorii în vederea autorizării.
Lista rușinii, a localităților în care toate școlile funcționează fără autorizație, mai cuprinde comunele Vadu Moldovei (zece școli, toate neconforme), Zamostea, Vulturești și Todirești – cu câte opt școli neautorizate, Bunești, Fântânele și Slatina – cu câte șapte școli, toate neautorizate, Panaci, Ulma, Adâncata, Horodnic de Sus, Mitocu Dragomirnei, Verești și Bosanci – cu câte șase școli, Drăgoiești, Grămești, Hânțești și Bogdănești – cinci școli, Mușenița, Botoșana, Hârtop, Putna, Stroiești, Siminicea, Comănești, Stroiești, Valea Moldovei – patru școli etc.
Șase comune cu toate școlile autorizate
La polul opus, în șase comune sucevene toate unitățile de învățământ au primit autorizație de funcționare. Este vorba despre Milișăuți și Satu Mare – patru școli autorizate, Voitinel, Ciocănești, Cârlibaba și Poieni Solca – cu câte două școli.
Referitor la situația autorizării pe medii de rezidență, Gheorghe Lazăr a menționat că în mediul urban 76% dintre școli sunt autorizate, iar în municipii procentul școlilor autorizate este de 90%.
De cealaltă parte, în mediul rural, doar 28% dintre școli sunt autorizate. Dintre cele 478 de școli fără autorizație sanitară din județ, 434 (91%) sunt în mediul rural.
Dintre motivele neautorizării unităților de învățământ din județul Suceava amintim: apa necorespunzătoare din punct de vedere chimic și/sau bacteriologic, grupuri sanitare necorespunzătoare (neseparate pe sexe pentru elevi sau nesituate pe fiecare palier, lipsa grupurilor sanitare pentru personal), lipsa spațiului corespunzător pentru depozitarea produselor alimentare din cadrul programului guvernamental “Laptele și cornul”, lipsa circuitelor funcționale la blocurile alimentare și spălătorii pentru unitățile unde se asigură prepararea mâncării și cazare, lipsa mobilierului, lipsa spațiului pentru activități în aer liber, funcționarea după-amiază pentru grădinițele cu program normal.
Școlile fără autorizație, sub lupa IȘJ
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava spun că se angajează să sprijine conducerile unităților școlare care dețin clădiri ce necesită avizarea să întocmească și să depună documentația necesară.
Șeful IȘJ Suceava spune că va face demersuri către reprezentanții autorităților administrației publice locale pentru a accentua necesitatea alocării de fonduri pentru modernizarea și dotarea spațiilor școlare. Acesta a solicitat și sprijinul Instituției Prefectului Județului Suceava pentru responsabilizarea autorităților locale pentru direcționarea de bani pentru modernizarea școlilor și îndeplinirea unor norme minimale obligatorii pentru igiena, sănătatea și securitatea copiilor.


35 de localități sucevene nu au nici o școală cu autorizație de funcționare
35 de localități sucevene nu au nici o școală cu autorizație de funcționare
35 de localități sucevene nu au nici o școală cu autorizație de funcționare
35 de localități sucevene nu au nici o școală cu autorizație de funcționare
35 de localități sucevene nu au nici o școală cu autorizație de funcționare
35 de localități sucevene nu au nici o școală cu autorizație de funcționare
Inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Lazăr
Inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Lazăr


Recomandări