Profesorii implicați în organizarea și desfășurarea simulărilor evaluării naționale și a bacalaureatului nu vor fi remunerați pentru aceste activități.
Prezent la Suceava la finele săptămânii trecute, ministrul secretar de stat în Ministerul Educației, Gabriel Liviu Ispas, a declarat căprofesorii nu vor fi plătiți pentru participarea la simulările examenelor naționale sau la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.
Nici profesorii corectori nu vor fi plătiți în plus, Ispas declarând că: „pentru corectură nu sunt plătiți. Nu s-a întâmplat nici până acum și nu schimbăm regulile din acest moment”.
Acesta a precizat că este „discutabil” faptul că o parte dintre dascăli sunt nemulțumiți de faptul că nu vor fi recompensați pentru munca suplimentară depusă.
Simularea evaluării naționale va avea loc la finele lunii februarie, iar elevii claselor a XI-a și a XII-a vor fi testați în perioada 7 – 10 martie, pe 18 martie urmând să fie publicate rezultatele.
De cealaltă parte, la începutul lunii mai încep evaluările elevilor de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a. Elevii claselor a II-a și a IV-a vor fi evaluați la Limba română și Matematică, iar cei de-a VI-a vor susține testarea la Limbă și comunicare și Matematică și științe.
Ministerul Educației vrea discuții pe marginea noilor programe școlare
Ispas a mai făcut, la Suceava, un apel către cadrele didactice să se implice mai mult în reforma curriculară, în elaborarea programelor școlare.
„Institutul de Științe ale Educației a prezentat trei variante de plan cadru, nici una dintre ele neavând pretenția de a fi cea finală. Pentru fiecare variantă s-au organizat dezbateri la nivel de județ, de unități școlare și peste tot unde am mers am solicitat cadrelor didactice să se implice și să spună cum este mai bine pentru învățământ, pornind de la experiența lor la clasă. Punctul lor de vedere este extrem de important pentru noi și ne dorim să fie cât mai mulți care să ne spună dacă e bine sau nu”, a mai transmis Ispas.
La finele anului trecut, Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică trei propuneri de plan cadru pentru învățământul gimnazial. Pe lângă eliminarea limbii latine de la clasa a VIII-a, limba și literatura română pierde o ora la clasa a V-a, în toate cele trei variante de plan.
Totodată, apar discipline noi, precum Educație pentru drepturile copilului (clasa a V-a), Educație interculturală (clasa a VI-a), Educație pentru cetățenie democratică (clasa a VII-a) și Educație economică (clasa a VIII-a). TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor) devine obligatorie, iar procedura ce vizează ora de religia rămâne neschimbată.
„Dezbaterile continuă, rezultatele acestora vor fi făcute publice și abia după aceea vom putea vorbi despre un plan cadru. Toată această operațiune se desfășoară conform calendarului aprobat de domnul ministru Adrian Curaj”, a mai explicat Ispas.