Nesimțire

Groapă de gunoi ilegală pe dealul Tătărași, deasupra cartierului Europa

Depozit ilegal de deșeuri menajere între Suceava și Ipotești

La marginea celui mai nou cartier al Sucevei, cu un nume răsunător, Europa, a apărut o adevărată groapă de gunoi clandestină, care se ridică lună de lună și se întinde pe terenurile din jur, până aproape de gardurile celor care locuiesc acolo, dar și ale celor care urmează să își ridice acolo locuințe, pe terenurile atribuite veteranilor de război și tinerilor sub 35 de ani.
Mormanele de gunoi, care de care mai mare, se întind pe o porțiune de câteva sute de metri, pornind de la ieșirea de pe principala arteră de circulație ce leagă municipiul Suceava de comuna Ipotești, continuând pe versantul dealului Tătărași, până pe terenurile atribuite pentru construirea de locuințe.
Apariția acestei gropi de gunoi ilegale a fost posibilă din cauza nesimțirii celor care au abandonat acolo tot ce nu au vrut să ducă la o groapă de gunoi autorizată, de la deșeuri menajere la resturi de la construcții.
Nepăsarea celor din zonă și lipsa de spirit civic a contat de asemenea, pentru că până acum nici la Garda de Mediu, nici la administrațiile locale sau la poliție nu a fost reclamat vreunul dintre transporturile ilegale de deșeuri revărsate acolo. Și nu este vorba de o mașină-două, ci de zeci și zeci de camioane de gunoaie care au fost depozitate acolo de-a lungul unor ani de zile, fără ca cineva să se sesizeze în această privință.
Aproape că se poate vorbi de o modificare a zonei, pentru că munții de gunoaie apăruți acolo schimbă total structura terenului.
Gunoaiele vărsate pe dealul Tătarași s-au împânzit de acolo peste tot, purtate de vânt, încât problema deșeurilor abandonate în acea zonă îi privește atât pe cei de la Primăria Ipotești, cât și de la Primăria Suceava.
Deocamdată, cei mai afectați de depozitul ilegal de deșeuri sunt locuitorii cartierului Tătărașii Noi, al comunei Ipotești, care, zi de zi, au în fața ochilor o întindere de gunoaie aduse de cine știe unde, care reprezintă nu doar o sursă continuă de praf, ci chiar și de infecții.
Dar imediat ce cartierul Europa va începe să capete contur, prin ridicarea de noi locuințe de către tineri, numărul nemulțumiților va fi tot mai mare, pentru că e greu de crezut că vreunul dintre cei care cheltuiesc zeci de mii de euro să construiască o casă acolo va fi mulțumit să stea lângă o groapă de gunoi.

Groapa de gunoi s-a extins deja pe câteva sute de metri
Groapa de gunoi s-a extins deja pe câteva sute de metri
Groapă de gunoi ilegală pe dealul Tătărași, deasupra cartierului Europa
Groapă de gunoi ilegală pe dealul Tătărași, deasupra cartierului Europa
Groapă de gunoi ilegală pe dealul Tătărași, deasupra cartierului Europa
Groapă de gunoi ilegală pe dealul Tătărași, deasupra cartierului Europa
Groapă de gunoi ilegală pe dealul Tătărași, deasupra cartierului Europa
Groapă de gunoi ilegală pe dealul Tătărași, deasupra cartierului Europa
Depozit ilegal de deșeuri menajere între Suceava și Ipotești
Depozit ilegal de deșeuri menajere între Suceava și Ipotești

Recomandări

Închiderea gropii de gunoi temporare de la Suceava, cu fonduri norvegiene, exemplu de bune practici la nivel național

Un munte de gunoi, de aproximativ 450.000 metri cubi de deșeuri, a fost transformat într-un deal înverzit, cu sute de mesteceni albi plantați pe aleile ce-l înconjoară