Ajunul Crăciunului i-a adus o mare nenorocire unui rădăuțean care trăiește din ajutorul social de 142 de lei pe lună. Locuința sa, o garsonieră de 25 de mp, s-a transformat într-o ruină carbonizată după ce flăcările au distrus aproape totul. Numai intervenția promptă a pompierilor militari a făcut ca incendiul de la blocul de garsoniere să nu se transforme într-un dezastru și mai mare.
O sută de persoane din bloc au ieșit singure ori au fost evacuate de pompieri
Totul a pornit în seara de Ajun, puțin după ora 20.30. Un apel la Serviciul de Urgență 112 semnala un incendiu la parterul blocului de garsoniere din strada Eudoxiu Hurmuzachi nr. 4, vizavi de Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din Rădăuți. În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat cinci autospeciale cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, de la Detașamentul de Pompieri Rădăuți și de la Garda de Intervenție Siret. Când au ajuns pompierii militari, flăcările cuprinseseră bunurile din întreaga încăpere, pe o suprafață de 25 de metri pătrați, amenințând și celelalte locuințe.
Fumul dens și gazele toxice au inundat și casa scării, astfel că s-a impus evacuarea tuturor persoanelor din blocul P+4, în care sunt 116 garsoniere. Zona a devenit brusc extreme de aglomerată în condițiile în care aproximativ o sută de persoane din bloc au ieșit singure ori au fost evacuate de pompierii care au verificat fiecare locuință în parte pentru a identifica eventuale persoane ce nu se puteau deplasa sau care ar fi avut nevoie de ajutor medical. Concomitent, casa scării a fost ventilată natural.
Echipajele de pompieri paramedici au acordat primul ajutor medical proprietarului garsonierei afectate de foc, Ioan Drecher, în vârstă de 37 de ani, care suferise arsuri minore pe o suprafață de 5% din corp, iar bărbatul a fost transportat cu ambulanța SMURD la Centrul de Primire Urgențe Rădăuți. De asemenea, salvatorii au preluat și un copil de un an, la solicitarea mamei acestuia. Și copilul a fost transportat cu ambulanța SMURD la unitatea spitalicească pentru investigații suplimentare.
În urma incendiului, au ars obiecte de mobilier, aparatură electronică și electrocasnică, materiale textile și altele. S-au degradat pereții interiori, tâmplăria din PVC și o ușă metalică. Conform primelor cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un boiler electric lăsat sub tensiune. Pompierii militari au stins incendiul la ora 21.40 și au salvat astfel celelalte garsoniere.
Ioan Drecher: „Nu știu cum mă voi descurca”
Ieri, în jurul orelor prânzului, l-am găsit acasă pe Ioan Drecher, în ceea ce a mai rămas din garsoniera sa. Ușa locuinței, care a fost forțată la momentul intervenției, stătea sprijinită în una dintre balamale. Pe holul locuinței nu mai există nimic, doar un amestec de pereți afumați și bucăți de tencuială, iar acolo unde a fost baia, cu greu poți realiza destinația pe care a avut-o inițial acea încăpere… Ioan Drecher stătea întins pe ceea ce a mai rămas din patul său, adică pe un morman de scânduri aproape carbonizate, acoperit cu o jumătate de pătură, atât cât a mai putut salva.
Prin locuință erau aruncate o valiză, bucăți de farfurii, haine arse, încălțăminte degradată și „cadavrele” unor electrocasnice și electronice, de fapt un amestec de fiare contorsionate cu circuite electrice. Ferestrele și ce a mai rămas din mobilă sunt la fel de distruse. Drecher m-a privit cu un fel de jenă. Cu greu am reușit să aflu că singura sursă de venit sunt „banii de la primărie”, ajutorul social de 142 de lei pe lună. Mi-a mai spus că nu are alte rude decât doi frați care locuiesc undeva în Banat, pe la Timișoara.
A stat tot timpul cu ochii în pământ și doar atunci când a rostit „nu știu cum mă voi descurca” a ridicat privirea spre mine cu un fel de jenă, dar și de speranță… Poate că acum, în preajma Anului Nou, va exista cineva care va face o faptă bună, îl va ajuta pe acest om… Oricum, primele semnale au apărut, pentru că ieri, înainte de a pleca de la blocul de garsoniere, am întâlnit o mână de oameni care veniseră să vadă cu ce l-ar putea ajuta de Drecher.