Drum imprevizibil

A plecat la colindat și a ajuns la morgă



Un bărbat de numai 33 de ani a murit după o noapte de colindat alături de prieteni. Pentru Vasile Verba, din Ostra, avea să fie ultimul Crăciun pe care l-a prins în viață. În după-amiaza zilei de 24 decembrie, în jurul orei 15.30, tânărul a plecat cu colinda cu mai mulți prieteni. La casele unde a poposit a consumat băuturi alcoolice, ceea ce avea să se dovedească a fi fatal. După ore întregi de colindat, în jurul orei 3.30, bărbatul s-a despărțit de grupul cu care fusese aproape toată noaptea și a rămas în dreptul casei părintești. Din păcate, nu a mai ajuns în casă, iar familia sa l-a găsit pe marginea unui drum, în stare de inconștiență.
A fost dus imediat în casă, dar nici așa nu s-a constatat vreo îmbunătățire a stării sale. Panicați, membrii familiei au sunat la 112 și au chemat ambulanța. A fost transportat la Spitalul orășenesc Gura Humorului, medicii punând diagnosticul de comă alcoolică de gradul lV. Cadrele medicale i-au acordat îngrijiri medicale, iar pentru că starea de sănătate nu se ameliora s-a decis transferul la Spitalul Județean Suceava. Din păcate, în timpul transportului bărbatul a suferit un stop cardio-respirator și cu toate manevrele de resuscitare, continuate și în spital, acesta a decedat.
Necropsia care urma să se efectueze avea să stabilească mai exact ce anume a cauzat decesul prematur al tânărului din Ostra.



Recomandări

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității
Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității